- EuroAirport e un loc unde granițele dispar și cooperarea internațională devine realitatea.
- EuroAirport: 3 orașe, 3 culturi, un singur aeroport: Basel-Mulhouse-Freiburg.
- Aeroportul deservește peste 100 de destinații.
Știai că există un aeroport din care poți ajunge direct în trei țări? Se află în Franța, dar servește și Elveția și Germania. De fapt, poți ateriza într-un loc și ieși într-o țară vecină, fără să schimbi aeroportul. E mai mult decât un simplu aeroport – e un exemplu de colaborare între state.
Advertisment
Despre ce aeroport este vorba?
Se numește EuroAirport Basel-Mulhouse-Freiburg. Este singurul aeroport din Europa — și chiar din lume — care deservește simultan trei țări. Deși este amplasat pe teritoriul Franței, în apropierea orașului Mulhouse, aeroportul este construit chiar lângă granițele cu Elveția și Germania, și deservește orașele Basel (Elveția) și Freiburg (Germania). Concret, deși tu aterizezi fizic în Franța, în funcție de terminalul și direcția în care ieși, te poți afla imediat în Elveția sau în Germania — fără să fie nevoie să mai treci prin controale de frontieră clasice.
Aeroportul are două zone distincte, una franceză și una elvețiană, fiecare cu propriile controale vamale, autorități și reglementări. Pasagerii pot alege în ce parte intră sau ies, în funcție de destinația lor. Un alt aspect interesant: pe aeroport sunt prezenți atât polițiști francezi, cât și polițiști elvețieni, care se ocupă de securitate și formalități. De asemenea, la magazinele din aeroport se poate plăti fie în euro sau în franci elvețieni, în funcție de zona în care te afli.
Recomandări
Cine, dintre cele 3 țări, administrează EuroAirport?
Este administrat de Franța și Elveția, iar Germania este parte din consiliul de conducere. EuroAirport este văzut ca un simbol al cooperării internaționale. A fost construit după Al Doilea Război Mondial, în 1946, ca o formă de colaborare între statele vecine, pentru a încuraja unitatea și dezvoltarea economică. Regiunea oferă o mulțime de atracții: de la pitoreasca Pădure Neagră din Germania, până la orașele istorice din Alsacia, o zonă celebră pentru vinurile sale și satele cu case colorate, în stil medieval.
Aeroportul este deservit de peste 25 de companii aeriene și oferă zboruri către peste 100 de aeroporturi din 30 de țări. Indiferent dacă mergi în vacanță sau într-o călătorie de afaceri, EuroAirport este un punct de plecare ideal.
Citește și
- Ce te învață YouTube și Google? Filmulețele îndrumătoare îți arată pas cu pas tot ce trebuie să știi despre treburile gospodărești
- OSCE: „Alegerile prezidențiale din România au fost organizate corect”
- Plant-react, o nouă aromă creată în SUA, îți păcălește gusturile. Corina Zugravu, nutriționist: „Marile industrii alimentare sunt principalii finanțatori”