În 2024, românii au preferat city-break-urile în marile orașe din Europa. Expert: „Tendințele în 2025 vor avea legătură cu zona economică”

Anul 2024 se apropie de final și e momentul perfect să vezi retrospectiva când vine vorba de cele mai vizitate orașe. Londra s-a situat pe locul 1: a fost cel mai vizitat oraș de români în 2024, cu tariful mediu al unui bilet de avion de 152 de euro. Ianuarie s-a dovedit luna cea mai accesibilă pentru călătorii, iar city-break-urile au rămas preferatele turiștilor români. Italia, Spania și Germania au fost și ele în topul preferințelor de vacanțe.

Ce face ca aceste țări să fie atât de atractive pentru români?

„Dacă ne uităm către Marea Britanie, în fiecare zi sunt cel puțin 10 zboruri pe diverse orașe conexe cu Londra. Nu doar din București ci și din Timișoara sau Oradea. Tarifele sunt destul de accesibile. Luminițele de Crăciun de la Londra au fost aprinse la începutul lunii noiembrie, așadar magia Crăciunului și a călătoriei a început destul de devreme”, a declarat Florin Țâncu, expert travel, pentru Aleph News.

Care vor fi tendințele în 2025 și ce vor alege românii?

„Tendințele în 2025 vor avea legătură cu zona economică. Deja se observă o tendință de la a lucra strict de acasă la a lucra strict de la birou, așadar călătorii vor dori să călătorească foarte mult în weekend-uri. Zona de city break va fi principala atracție în perioada următoare. Companiile aeriene vor asigura legături directe între București și principalele orașe din lume”, a adăugat acesta.

Exit mobile version