Mânăstirea Sfânta Maria a lui Iisus din Spania oferă cazare turiștilor

Mănăstirea Sfânta Maria a lui Iisus, din orașul Sevilla oferă tuturor celor care ajung în sudul Spaniei un altfel de loc de cazare. De câteva luni încoace, călugărițele au transformat patru din camerele mănăstirii în apartamente AirBnb, ca să își extindă veniturile. Înainte, ele strângeau bani din vânzarea dulciurilor de casă. Deși inițial se gândeau să închirieze camerele, au ales formatul de cazare, pentru că vor să se axeze pe sarcinile lor obișnuite.

Din vorbă în vorbă, doi spanioli au aflat vara trecută de planul călugărițelor și le-au contactat ca să stabilească un parteneriat. La scurt timp, au semnat un contract pentru un an ca să amenajeze și să înceapă închirierea apartamentelor.

Prețul este între 90 și 180 de euro pentru 2 zile. Primele două luni au atras mai mult turiști străini decât spanioli, a spus unul dintre manageri.

Cazarea la mânăstire nu este un concept nou

Românii se bucură și ei de cazare la mănăstirile din țară. Mănăstirea Brâncoveanu din județul Brașov este locul perfect. Este una din cele mai frumoase mănăstiri din România și are o capacitate mare de cazare. De asemenea, mănăstirea Vlădiceni din Iași este o altă opțiune, unde vizitatorii nu plătesc cazare, dar pot lăsa un ajutor pentru întreținere.

În Italia, hotelul de cinci stele Four Seasons din Milano are o istorie sfântă. Când compania hotelieră Four Seasons a cumpărat clădirea construită în secolul al XV-lea, credeau că este un palat, dar în timpul restaurării și-au dat seama că este o mănăstire.

Citește și:

Exit mobile version