- Administratorii plajelor îţi cer mai mulţi bani că să nu le scadă profitul
- Grecii, însă, au eliminat taxa de şezlong dar şi consumaţia obligatorie
- În nordul litoralului românesc plăteşti chiar şi dublu faţă de anul trecut.
- Săptămâna viitoare aduce un nou val de scumpiri, în toate staţiunile românești.
Iuliana s-a îndrăgostit de plajele elenilor şi spune că românul ar câştiga mult mai mult dacă ar învaţa de la grec să nu îţi ia bani pe şezlong. Grecul te întreabă dacă vrei să faci consumaţie, în schimbul unui loc pe plajă, dar nu te alungă dacă refuzi. Pe timp de pandemie, a eliminat orice fel de taxă. Şi te face să îţi doreşti să te întorci, ba cu un desert gratuit, ba cu nişte fructe de sezon.
În schimb, românul îţi cere chiar şi 75 de lei pentru un şezlong.
„Ar trebui să ia exemplul grecilor, pentru că, repet, grecul niciodată nu pierde. Grecii întotdeauna s-au descurcat. Au luat anumite măsuri, ca să impulsioneze turismul. Pe timp de pandemie, au adoptat o serie de măsuri printre care neplătirea şezlongurilor. Pentru a atrage cât mai mulţi turişti, le oferă din partea casei o bere, un frappe, o îngheţată”, a spus Iuliana Lemonas, o româncă aflată pe litoralul grecesc.
De frică să nu le scadă profitul, românii au adoptat o strategie, care lasă de dorit. Anul acesta plăteşti cu 5 lei mai mult pentru un şezlong pe litoralul românesc. În august vei plăti şi mai mult, iar plajele din nord sunt de două ori mai scumpe.
„În ceea ce priveşte alte facilităţi pe plajă, baldachinele, preţul lor începe de la 150 de lei şi poate să ajungă la 200 de lei în Mamaia”, a declarat Andra Pascu, PR platformă rezervări hoteliere.
- Experiment: Poți trăi cu adevărat fără știri negative? Un jurnalist britanic a petrecut un weekend întreg citind doar jurnalism orientat spre soluții
- CCR decide astăzi în conflictul dintre Guvern și ÎCCJ privind plata a 4,8 miliarde de lei pentru restanțele salariale ale magistraților
- Cursa pentru supremația A.I. mută miliarde și ajunge până la Reghin. Mihai Farcaș Dan pregătește un centru A.I. de aproximativ 10 milioane de euro, dotat cu acceleratoare NVIDIA de ultimă generație
- Cine este Luca Niculescu? PSD și PNL așteaptă programul de guvernare, iar USR pune condiții pentru susținerea noului Executiv. AUR a anunțat deja că nu votează Guvernul
- Putin își intensifică amenințările nucleare la adresa NATO. Florin Jipa: „România trebuie să se pregătească, în primul rând, să descurajeze un atac”