• Circa 37,5% dintre români şi-au redus bugetul pentru concedii în acest an, 27% dintre respondenţi declară că sumele sunt similare cu anul trecut, în timp ce doar 20% au în vara aceasta mai mulţi bani dedicaţi vacanţelor.
  • Dintre cei care au planuri să plece în vacanţă, peste 49% aleg ca destinaţie România, cu o preferinţă mai ridicată pentru litoral (26,2%), iar circa 20% preferă destinaţiile din străinătate.
  • Diferenţa – de circa 25% dintre respondenţi spun că îşi vor face concediul acasă.

Peste 37% dintre români şi-au redus bugetele pentru vacanţă anul acesta, în timp ce mai mult de un sfert nu vor pleca deloc în concediu şi nu au alocat nici un ban în acest sens.

În ceea ce priveşte sumele alocate, circa 38,5% au bugetul pentru concedii sub 3 000 lei pentru întreaga familie, iar din aceştia, aproape 11% vor să plece în vacanţă cu mai puţin de 1 000 de lei.

Circa 37,5% dintre români şi-au redus bugetul pentru concedii în acest an, 27% dintre respondenţi declară că sumele sunt similare cu anul trecut, în timp ce doar 20% au în vara aceasta mai mulţi bani dedicaţi vacanţelor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ponderea celor care sunt mai generoşi cu bugetele de vacanţă şi alocă peste 3 000 de lei este de 35%, iar dintre aceştia 21,1% plănuiesc să cheltuiască până în 6 000 de lei în vacanţă, 8,1% – între 6 000 şi 10 000 de lei şi doar 5,8% au un buget mai mare de 10 000 de lei pentru concediu.

Dintre cei care au planuri să plece în vacanţă, peste 49% aleg ca destinaţie România, cu o preferinţă mai ridicată pentru litoral (26,2%), iar circa 20% preferă destinaţiile din străinătate. Diferenţa – de circa 25% dintre respondenţi spun că îşi vor face concediul acasă.

Românii fac economii pentru concediu

75,05% dintre respondenţi declară că au strâns din timp banii pentru concediu (îl vor plăti din economii), 16,5% dintre ei folosesc tichetele de vacanţă şi primele de la angajator pentru plata unui sejur. La polul opus, 3,52% au în vedere creditele de la bănci pentru plata vacanţei, iar 5% – împrumuturile de la prieteni.

Pentru a reduce costurile, 82,24% dintre respondenţi îşi fac singuri rezervările şi doar 17,76% apelează la o agenţie de voiaj. 74,84% dintre respondenţi îşi planifică vacanţa din timp şi doar 25,16% se bazează pe oferte de ultimă oră.

Circa 38% dintre respondenţi se bazează pe cash în vacanţe – opţiune care a înregistrat cele mai multe răspunsuri, dar utilizarea cardurilor vine puternic din spate: 20,4% vor folosi atât numerar, cât şi carduri şi peste 18% se bazează exclusiv pe carduri de debit şi credit.

Sondajul CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro a fost realizat online în luna iunie, pe un eşantion de 1.390 de respondenţi din toată ţara.