- Hotelurile din Grecia s-au scumpit cel mai mult față de 2019.
- Tarifele hotelurilor de 5 stele din Turcia au scăzut cu 10%.
- Thailanda vrea să aplice tarife de pandemie pentru localnici și normale pentru străini.
După doi ani de restricții, setea de vacanță a românilor se lovește de foamea de profit a hotelierilor – nici ei nu au avut o perioadă prea fericită.
Așa că vara asta nu prea plecăm unde vrem, ci unde ne lasă prețurile. Grecia este visul românului, dar coșmarul portofelului, mai nou. Hotelurile grecești de pe plaje cu nisip fin și ape de diamant s-au scumpit cel mai mult. Tarifele s-au dublat față de 2019 și au ajuns, în medie, la aproape 340 de euro pe noapte la cinci stele.
După prețuri, Portugalia pare câștigătoare, cu aproape 100 de euro pe noapte mai ieftin decât în Grecia. Spania se dă și ea scumpă.
Hotelurile de lux din Italia sunt cele mai „cuminți”. S-au scumpit cu un singur procent, dar nici nu mai era nevoie – aveau oricum facturi exorbitante. Egiptul și Turcia vând cel mai ieftin luxul de cinci stele. Turcii chiar au scăzut tarifele.
Thailanda, unde în 2016 au mers peste 20 de mii de români în vacanță, are o politică interesantă. Ministerul Turismului pregătește tarife preferențiale. Mai mici pentru localnici, la nivelul celor reduse în timpul pandemiei, și preț întreg, ca în vremurile dinaintea COVID, pentru străini.