• Mai multe ţări europene şi-au deschis pârtiile de schi
  • Alte ţări aşteaptă trecerea sărbătorilor de iarnă pentru a deschide sezonul
  • În ianuarie, în Italia e programat festivalul Snow Fest
  • Snow Fest este cel mai mare eveniment de schi pentru români desfăşurat în străinătate
  • O vacanţă în Elveţia sau Bulgaria aduce carantina la întoarcerea în România

Sezonul sporturilor de iarnă s-a deschis. Și nu doar în Sinaia, Straja sau Arieşeni. Vorbim aici pe plan european, de exemplu în Elveția. Aici pârtiile sunt deschise pentru turiști. Însă distracția vine la pachet cu cel puţin zece zile de carantină, la întoarcerea în România.

La fel şi dacă ajungi în Bulgaria sau Serbia, alte ţări aflate pe „lista galbenă”. În Italia, care NU mai este pe listă, pârtiile se vor deschide după sărbătorile de iarnă. Din 9 ianuarie, în faimoasa staţiune italiană Livigno e programată să înceapă cea de-a şaptea ediţie a Italian Snow Fest.

Andrea Preotu, organizator Snow Fest: „Sunt peste 200 de persoane care au achitat un minim avans prin care ne-au asigurat că în cazul în care totul se desfăşoară şi putem să mergem, ei sunt decişi şi hotărâţi să vină. Conceptul se adresează tinerilor sau celor care doresc să îmbine sportul cu petrecerile cu viaţă de noapte.”

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
EMMA STONE ÎȘI DEZVĂLUIE NUMELE REAL
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE