S-a deschis sezonul de schi în Europa. Ce riști dacă alegi să ai un sejur în străinătate

Sezonul sporturilor de iarnă s-a deschis. Și nu doar în Sinaia, Straja sau Arieşeni. Vorbim aici pe plan european, de exemplu în Elveția. Aici pârtiile sunt deschise pentru turiști. Însă distracția vine la pachet cu cel puţin zece zile de carantină, la întoarcerea în România.

La fel şi dacă ajungi în Bulgaria sau Serbia, alte ţări aflate pe „lista galbenă”. În Italia, care NU mai este pe listă, pârtiile se vor deschide după sărbătorile de iarnă. Din 9 ianuarie, în faimoasa staţiune italiană Livigno e programată să înceapă cea de-a şaptea ediţie a Italian Snow Fest.

Andrea Preotu, organizator Snow Fest: „Sunt peste 200 de persoane care au achitat un minim avans prin care ne-au asigurat că în cazul în care totul se desfăşoară şi putem să mergem, ei sunt decişi şi hotărâţi să vină. Conceptul se adresează tinerilor sau celor care doresc să îmbine sportul cu petrecerile cu viaţă de noapte.”

Exit mobile version