• În Insulele Canare, turiştii sunt înlocuiţi de freelancers şi de profesionişti care muncesc la distanţă.
  • Guvernul de acolo vrea să cheltuie 500 de mii de euro ca să atragă peste 30 de mii de „remote workers”.
  • Scopul: sa facă telemuncă din insule.

Ioana, Bogdan şi Valentin s-au stabilit de câţiva ani în arhipelagul spaniol din Atlantic şi muncesc în domeniul IT. Au decis să se mute când au văzut cât de primitori sunt localnicii şi au fost fermecaţi de frumuseţea insulelor norocoase.

E plăcut cumva că după 4 ani de când stăm aici ştim multă lume în oraş. Practic te duci de la puntul A la punctul B şi te întâlneşti cu cunoscuţi, ca într-un sătuc.

Este un sentiment de comunitate strânsă în care toată lumea se cunoaşte oarecum. Şi oamenii sunt foarte plăcuţi. Au aşa o atitudine când te văd şi spun „iubirea mea, dragostea mea”.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Vorbesc aşa foarte familiar cu toţi oamenii pentru că sunt foarte deschişi, foarte călduroşi”, a spus Ioana Grigoropol, Software Engineer.

Valentin Burada trăieşte de 4 ani în Tenerife. Lucrează la o multinaţională din nordul insulei şi în primele luni de pandemie a lucrat de acasă.

„Pot să duc copilul dimineaţa la şcoală, să o aştept când iese de la şcoală. Mergem cu bicicleta la plajă. Era fain. Acum să vedem cum va fi”, a menționat Valentin Burada, Customer Service Manager.

Valentin s-a îndrăgostit de Tenerife după toate concediile petrecute cu soţia acolo. Naşterea fetiţei lor i-a determinat să facă pasul în 2017.

„Am ajuns la o concluzie simplă. Am comparat imaginea cu ea jucându-se în spatele blocului la Bucureşti şi ea jucându-se pe plajă în Tenerife. Şi atunci am zis: gata. Ok. Cel mai important este să o văd fericită”, a explicat Valentin Burada, Customer Service Manager.

Ioana şi Bogdan muncesc de la distanţă pentru companii din SUA şi se organizează foarte bine, chiar şi fără bonă, pentru că în insule nu există trafic. Iar atunci când au ales Insulele Canare s-au gândit în primul rând la viitor. 

„Momentan, nouă aşa ni se pare acum drept o binecuvântare. Când mă gândesc ce copilărie am avut noi după blocurile gri, comparativ cu ce copilărie ar putea să aibă aici un copil lângă plajă şi la 10 km de munţi”, a spus George Bogdan Ivanov, Cybersecurity Engineer.

Mulţi „remote workers” apelează la profesionişti ca Nacho Rodriguez, care conduce o companie dedicată nomazilor digitali care vor să se stabilească în Insulele Canare.

„Avem 8 insule minunate, foarte diverse cu experienţe foarte diferite. Avem un evantai de opţiuni pentru cei care vor la oraş, în natură, ori la plajă. Fie pentru cei care vor linişte şi au insulele mai mici”, a explicat Nacho Rodríguez, CEO Repeople.co.

Autorităţile spaniole şi-au dat seama că un „remote worker” este mult mai rentabil decât turistul obişnuit şi concurează pe această piaţă cu alte locaţii căutate de nomazi, precum Barbados sau Estonia.