• În luna septembrie vei găsi reduceri mari pe litoralul românesc
  • Prețul cazărilor încep de la 45 de lei pe noapte, în cadrul programului „Litoralul pentru toți”
  • Potrivit unui comunicat al FPTR, programul oferă tarife cu până la 65% mai mici faţă de cele din vârful de sezon

Aflat la a 37-a editie, în programul „Litoralul pentru toţi” s-au înscris 49 hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 3.600 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor, cât și direct de către hoteluri.

Reprezentanții FPTR susțin că, chiar dacă în acest an sezonul estival a început mai târziu, iar costurile de operare s-au majorat cu 25%, majoritatea hotelurilor care s-au înscris în program mențin aceleași tarife nemodificate de 8 ani. La fel ca anul trecut, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță. Prețurile încep, potrivit federației, de la 45 de lei/noapte.

„Ne aflăm într-un an deosebit de greu pentru turismul românesc, acest sector de activitate fiind cel mai afectat în urma apariției pandemiei de SARS-CoV-2 în țara noastră. A trebuit să facem față nenumăratelor provocări și schimbări, deloc ușoare, pe care apariția noului coronavirus le-a impus, fiecare operator din turism făcând eforturi deosebite pentru ca toți turiștii să se simtă în siguranță și să se bucure cu adevărat de vacanță, în pofida restricțiilor. Astfel, la sfârșitul unui sezon dificil, considerăm că avem obligația de a face toate eforturile pentru a prelungi sezonul estival, oferind turiștilor oportunitatea să petreaca un sejur la malul Mării Negre”, a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv FPTR.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Federația Patronatelor din Turismul Românesc este singura federație patronală cu reprezentativitate legala la nivel de ramură, având în componență un număr de 5.344 de societăți comerciale din turism, cu 73.752 de angajați și cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro.