- Alexi a plecat la sfârşitul lunii iulie în Grecia, împreună cu partenerul său şi grupul de prieteni.
- Cei 8 tineri au închiriat în luna iunie, cu 4000 de euro, o barcă care să-i găzduiască şapte zile, iar preţul a fost cu 1000 de euro mai mic faţă de perioada dinaintea pandemiei.
- Alexi şi prietenul său au cheltuit în total 1900 de euro, dintre care 200 de euro reprezintă costul pentru testele obligatorii de Covid-19.
Alexi, o învăţătoare de 24 de ani, a plecat la sfârşitul lunii trecute în Grecia, împreună cu partenerul său şi grupul de prieteni. Pentru acest concediu, cei 8 tineri au închiriat în luna iunie, cu 4000 de euro, o barcă care să-i găzduiască şapte zile. Preţul a fost cu 1000 de euro mai mic faţă de perioada dinaintea pandemiei.
Astfel, Alexi şi prietenul său au cheltuit 1900 de euro pentru acest concediu, dintre care 200 de euro au plătit doar pentru testele obligatorii de Covid-19.
ALEXI, TÂNĂRĂ ÎNVĂŢĂTOARE: „În fiecare seară am ancorat pe o insulă diferită şi am observat că turiştii erau mult, mult, mai puţini faţă de anul trecut. Am fost, în total, 10 bărci deci 100 şi ceva de oameni. Deci, atmosfera a fost foarte faină şi pentru faptul că aveam toţi testele confirmate de Covid, n-a fost o problemă dacă eram cu bărcile unii lângă alţii“.
„Personalul restaurantelor, toţi aveau mască, dar nu era ca a noastră, era transparentă, un fel de vizieră doar pentru gură, atât. Turiştii nu aveau măşti, nu“, mai povestește ea.