• 50.000 de copii orfani sau abandonați nu au cui să spună mamă și tată: sunt în grija statului.
  • Din 3.000 de copii care pot fi adoptați, doar 1.000 au fost înfiați anul trecut.
  • Ioana Picu este studentă la filologie – chineză-germană – și simte că părinții adoptivi i-au oferit un viitor.
  • Dacă vrei să chemi la masa de Crăciun un îngeraș, trimite-ne mesaj pe adresa de mail vreisastii@alephmedia.ro sau pe WhatsApp, la 0757.741.741.

Înfiată direct din maternitatea Brașov, Ioana a fost salvată și a ajuns studentă de top. Ioana nu poate să nu se gândească, însă, la pruncii care au rămas în urmă.

Ioana Picu: „Mă bucur că Dumnezeu a făcut în așa fel încât să fiu adoptată, să fiu bine, să nu mor”

Abandonată după naștere, Ioana a avut norocul să fie invitată la masa familiei Picu.

Tatăl adoptiv, medic chirurg, și mama, biolog în laboratorul spitalului, mai aveau doi copii.

Recomandări

CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
NE IA A.I.-UL JOBUL?
TU CREZI ÎN MANIFESTARE?
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
CÂT DE SUSTENABILĂ E AFACEREA TA?

Au găsit însă loc în suflet și pentru bebelușul căruia doar asistentele îi ștergeau lacrimile.

„Am văzut-o abandonată, foarte bolnavă, era pe ducă și noi am insistat, mai ales nevasta mea. Tot a fost să o vadă și a văzut-o și s-a îndrăgostit de ea”, a spus Andrei Picu, tatăl adoptiv al Ioanei.

Așa s-a transformat Ioana din copil nedorit într-unul iubit.

„De la tatăl meu am învățat să fiu onestă, să merg cu optimism în viață, cu capul sus și de la mama am învățat că grija se poate manifesta față de cei dragi, prin fapte”, a spus Ioana Picu.

Ioana Picu este studentă la filologie – chineză-germană – și simte că părinții adoptivi i-au oferit un viitor

Fetița părăsită în maternitate este acum studentă la filologie, chineză-germană. Simte că are în față un viitor căruia i-au dat aripi părinții adoptivi.

La 20 de ani de când instinctul de salvator al medicului Picu și al soției sale au luminat soarta bebelușului abandonat, și copilul înfiat și familia adoptivă trag linie. Și rezultatul este cu plus.

„Am renunțat la câteva lucruri care nu sunt esențiale în viață, cred că Ioana a fost mult mai importantă”, a mărturisit Andrei Picu.

Reporter: Pentru tine când erai mică ce era cel mai important?
Ioana Picu: Să am cui să îi spun mamă și tată și să învăț să fiu și eu mamă.