• Școala privată Rut din Ferentari funcționează de 28 de ani
  • Astăzi are 240 de elevi, majoritatea de etnie romă
  • Dacă vrei să chemi la masa de Crăciun un îngeraș, trimite-ne mesaj pe adresa de mail vreisastii@alephmedia.ro sau pe WhatsApp, la 0757.741.741

Copiii din toată lumea îl așteaptă pe Moș Crăciun. Sunt unii care au nevoie de Moșul pe tot timpul anului. Un pastor din Ferentari este acel Moș pentru 250 de copii care provin din familii sărace.

Ei învață, mănâncă și sunt învățați să se spele la școală. Pastorul Otniel Bunaciu, fondator al proiectului, spune că totul a început când a observat că mulți copii de pe străzile Ferentariului nu știau să scrie și să citească la vârsta de 12 ani.

„Obiectivul nostru a fost în primul rând să salvăm un strat de copii care erau pierduți. Și am început un centru de zi în curtea bisericii, jucam fotbal și după aceea încercam să-i învățăm să scrie și să citească. Cu această ocazie, tatăl meu, care era pastorul bisericii, a zis: hai să le dăm ceva de mâncare, un snack. El era stupar și le-am dat niște miere, cumpăram niște brânză, niște parizer și în contextul acesta am observat că sunt flămânzi”, spune pastorul şi fondatorul şcolii.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Chiar dacă provin din medii defavorizate, copiii de la școala Rut visează frumos. Vor să iasă din ghetou și să ajungă cunoscuți așa cum sunt idolii lor.

Copii din Ferentari visează să ajungă fotbalişti, dar ştiu că pentru asta e nevoie de multă muncă. Idolii lor sunt Florinel Coman sau Dennis Man, jucători la FCSB.