Povestea unui tânăr din Afganistan, care locuiește în România. „Acolo, oamenii sunt tratați ca animalele de către guvern și de talibani”

  • Faisal trăiește în România din 2018.
  • Familia lui Faisal a rămas acasă, în Afganistan. Tatăl și fratele lui sunt considerați trădători de talibani.
  • Anul viitor, lui Faisal îi expiră dreptul de ședere în România.

Ai tot văzut cum mii de oameni își riscă viața pentru a pleca din Afganistan. Îți spune de ce se întâmplă asta Faisal, un tânăr afgan, care în urmă cu 4 ani a venit în România.

Nu contează dacă este cineva copil, dacă este tânăr sau bătrân, toată lumea este ca un animal pentru alții. Pentru guvern și pentru talibani. Ne ucid și talibanii, și guvernul”, a spus Faisal Dost, student afgan.

Faisal studiază Științe Politice în Craiova și speră să ajungă politician. E departe de război și se consideră norocos, dar își face griji pentru rudele lui care au rămas în Afganistan. Tatăl, fratele și cumnații lui au lucrat pentru americani și pentru fostul guvern afgan. Acum sunt considerați trădători de către talibanii care conduc țara.

Amintirea frumoasă doar asta e, că acolo am fost cu familia mea. Și atât. Bine, sunt zonele frumoase, dar dacă eu nu pot să merg acolo…Ce să zic? Doar că de când m-am născut este război”, povestește Faisal.

„De ce am venit în România? Doar din cauza asta. Cel puțin, aici este securitate. Pot să mă duc afară. Pot să stau cu prietenii, să beau o cafea. Dar acolo nu am putut să fac nimic, că erau, în fiecare zi, 3-4 explozii”, a adăugat tânărul afgan.