Eroii tăcuți ai Marii Uniri. Marius Oprea: Pâinea, alături de carte, ne-au asigurat supraviețuirea în acele timpuri

Istoricul Marius Oprea a vorbit, la Aleph News, despre Marea Unire și despre oamenii care au avut un cuvânt de spus la aceasta, dar care nu sunt foarte celebri.

Îmi vine în minte acel drag din Maramureș, care în 1391 a cutezat să meargă până la Constantinopol, pentru a cere ca Mănăstirea Peri și zona din care el venea din Nordul Mramureșului, aflată în fața unei ofensive a catolicismului, să devină o episcopie ortodoxă. Atunci, religia era cartea de supraviețuire a românilor, într-o zonă aflată sub asediul maghiar și slav”, a spus istoricul.

România are și sfinți martiri ai credinței ortodoxe, iar Marius Oprea a amintiti de cazul lui Oprea Miclăuș, care a luptat până în ultima clipă pentru idealul său.

„Oprea Miclăuș, din Săliștea, de pildă, din 1749, a făcut mai multe călătorii la Viena cerând împărătesei Maria Tereza drepturi și pentru Bsierica Ortodoxă, cum aveau și celelalte culte din Transilvania. Insistența lui a enervat și, udpă o ultimă călătorie la Viena, el a fost arestat pentru că ar fi sfidat-o pe împărăteasă, și trimis într-o închisoare din Tirol. Se pare că ar fi murit acolo, văduva lui așteptându-l ani de zile după aceea. În cele din urmă, acest Oprea Miclăuș a fost trecut în rândul sfinților în 1950 de Biserica Ortodoxă Română”, a spus istoricul.

În 1752, când el era închis în Tirol, la Blaj, un alt preot, Petru Pavel Aron, instituia țipăul, o regulă prin care fiecare elev primea o pâine, de două ori pe săptămână.

„Pâinea, alături de carte, a fost un fel de certificat de supraviețuire. Ne-a asigura supraviețuirea în acele timpuri”, a spus Marius Oprea.

Importanța lui Iulia Maniu, minimizată, în ciuda rolului jucat

„Dacă Iuliu Maniu, întors de pe front, în 14 noiembrie 1918, la Arad, nu ar fi intervenit ferm, între fruntașii românilor spunându-le că nu avem ce să negociem cu guvernul maghiar, cred că nu s-ar fi ajuns atât de repede la ce s-a produs la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia”, a spus istoricul, la Aleph News.

Popularitatea lui Iuliu Maniu a fost știrbită de apariția comuniștilor. Din acest motiv, numele lui a fost amintit abia dupa 1990.

Despre Iuliu Maniu nu s-a mai vorbit până după 1990, din păcate, pentru că, în urma activității lui politice prodigioase, a naționalismului în sensul bun al cuvântului, comuniștii au văzut un inamic în persoana lui. L-au arestat în 1947, a murit în 1953 la Sighet, și despre rolul pe care l-a jucat în Marea Unire nu s-a mai vorbit deloc, nici măcar în manualele de istorie, nici în mediul public. A fost descoperit ca personalitate marcantă după 1990”, a explicat Marius Oprea.

Exit mobile version