• În colaborare cu reprezentanții sistemului de sănătate publică Twitter va stabili ce dezinformării despre vaccin sunt suficient de dăunătoare pentru a fi eliminate.
  • Se dorește astfel eliminarea motivelor de reticență ale unora față de primirea vaccinului, care poate fi un obstacol în realizarea imunității colective.
  • Măsura va fi aplicată începând cu 21 decembrie și se va extinde în săptămânile următoare.

Platforma de social media Twitter a anunțat ieri că începând de săptămâna viitoare va începe eliminarea postărilor false sau înșelătoare despre vaccinarea împotriva COVID-19, care ar putea fi dăunătoare pentru sănătatea publică, raportează Deutsche Welle..

Actualizarea politicii Twitter a fost anunțată într-o postare pe blog în săptămâna în care în SUA au fost livrate primele doze de vaccin BioNTech-Pfizer și cu aproximativ o săptămână înainte ca Uniunea Europeană să ia o decizie cu privire la același vaccin.

Potrivit anunțului, va trebui să fie eliminate postările în care se afirmă că virusul nu există și afirmațiile demonstrate ca false, prin care se susține că efectele vaccinului sunt negative și că imunizarea este folosită pentru a dăuna oamenilor sau pentru a controla populația.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Twitter a declarat că o soluție ar fi și ca de la începutul anului 2021 să recurgă la plasarea unei etichete pe astfel de tweet-uri despre vaccinuri, cu următorul conținut: „zvonuri nefondate, afirmații contestate, precum și informații incomplete sau scoase din context”.

O purtătoare de cuvânt a companiei a declarat că Twitter va colabora cu partenerii din sistemul de sănătate publică pentru a determina ce elemente de dezinformare despre vaccin au fost suficient de dăunătoare pentru a trebui să fie îndepărtate. Platforma a declarat că va pune în aplicare această măsură începând cu 21 decembrie și va extinde acțiunile în săptămânile următoare.

Și Facebook și YouTube au anunțat interdicții privind afirmațiile false cu privire la vaccin, care contrazic părerea experților în sănătate publică. Mai multe țări au raportat că oamenii au devenit reticenți sau nu doresc să primească vaccinul, ceea ce ar putea constitui un obstacol în realizarea imunității colective.

Twitter a mai eliminat în trecut postări cu informații înșelătoare despre natura COVID-19, eficacitatea sau siguranța măsurilor preventive sau riscul de infecție.