• Organismele europene de reglementare au aprobat vânzarea primei inimi complet artificiale
  • Inima artificială are un potențial imens de vânzare, spun analiștii de la Portzamparc
  • Carmat a avut nevoie de zece ani pentru a obţine marcajul CE

Acţiunile Carmat SA au avut joi cea mai mare creştere din ultimii şapte ani, după ce compania franceză a primit aprobarea de a vinde prima inimă complet artificială din Europa, scrie Bloomberg.

O creștere de 34% la bursa de la Paris înregistrau acțiunile Carmat la ora 11.30 dimineața, după ce anterior au crescut cu până la 50%, cel mai mare salt înregistrat pe parcusul unei singure zile după luna mai 2013.

Firma franceză a obţinut marcajul CE pentru inima sa artificială, ceea ce înseamnă că acum Carmat poate să îşi vândă produsul în Uniunea Europeană ca o punte pentru transplanturile de inimă pentru pacienții care suferă de insuficiență cardiacă în stadiu final.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Chirurgul cardiac francez Alain Carpentier i-a propus lui Jean-Luc Lagardere să dezvolte o inimă artificială în anul 1993. Lagardere a pus la dispoziţia lui Carpentier câteva laboratoare şi ingineri de la compania sa producătoare de rachete Matra, iar proiectul s-a extins de-a lungul anilor, inclusiv prin fuziuni, în condiţiile în care acum Matra face parte din grupul european Airbus SE. Constructorul de avioane este acum cel mai mare acţionar la Carmat, cu o participaţie de 13%, în timp ce pachetul de acţiuni deţinut de Alain Carpentier este de aproximativ 5,3%.

A durat 10 ani până când Carmat a obținut marcajul CE, iar acesta este „un interval record, având în vedere complexitatea unui astfel de dispozitiv“, a spus directorul general Stephane Piat.

„Va trebui să lucrăm cu medici şi centre medicale pentru a le oferi terapia noastră şi va trebui să căutăm pacienţi. Faza de producţie va fi una delicată“, a mai spus Piat.

Carmat intenţionează să crească ritmul de producţie pentru noul dispozitiv începând din ianuarie, în condiţiile în care firma intenţionează să înceapă să vândă dispozitivul în al doilea trimestru al anului următor.

Analiștii de la Portzamparc spun că inima artificială dezvoltată de Carmat are potenţialul de a deveni un produs de succes şi ar putea genera vânzări anuale în valoare de 700 milioane de euro în Europa până în 2030.