• Copiii înţeleg mai bine pandemia prin spectacole de teatru
  • Dan Doboş a scris piesa „Moş Crăciun în pandemie
  • Aceasta a fost transmisă online, pe Facebook de Teatrul Luceafărul Iaşi

Sărbătorile parcă nu mai au aceeaşi magie din cauza pandemiei. Prin artă însă le putem da culoare şi pot fi înțelese de copii.

Dan Doboş locuieşte în Iaşi şi este scriitor. A conceput povestea unui spectacol pentru copii numit „Moş Crăciun în pandemie”. Acţiunea se petrece la Polul Nord, iar timp de o oră pandemia şi Crăciunul sunt explicate pe întelesul celor mici cu ajutorul unor personaje şi situaţii amuzante.

Dan Doboș, scriitor: „Am încercat să vorbesc despre ce s-a întâmplat în 2020 pentru ca şi cei mai mici să înţeleagă sau măcar să se distreze. Umorul am considerat întotdeauna că este o cheie care deschide sufletele şi mai ales când e vorba despre copii cred că e calea cea mai directă.”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Oltiţa Cîntesc este director artistic la Teatrul Luceafărul şi îţi spune că s-a muncit o lună şi jumătate la această piesă.

Oltiţa Cîntesc, director artistic Teatrul Lucreafărul: „Nu-l lăsăm disponibil dintr-un motiv foarte întemeiat. Vrem ca această legătură, chiar dacă este intermediată tehnologic să se producă într-un fel de parcă am fi în sala de spectacol.”

26 de actori au fost implicaţi, iar piesa a fost transmisă online pe Facebook.