• Platforma STS, indisponibilă pentru medicii de familie şi de ambulator.
  • Faza 1 a campaniei de vaccinare este destinată personalului medical.
  • Platforma STS permite doar înscrierea făcută de unităţi sanitare.

Încă o problemă în campania de vaccinare. Sunt medici de familie sau de ambulatoriu care nu se pot înscrie, pentru că sunt persoane fizice autorizate. Ei ar figura în baza de date a STS-ului numai dacă ar fi SRL.

A încercat să se înscrie şi medicul Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate publică. El povesteşte într-o postare pe Facebook că platforma i-a dat eroare și spune că astfel această categorie de medici şi cei care lucrează în cabinetele lor ajung în faza a treia de vccinare.

Asta dacă nu au peste 65 de ani sau boli cronice, când ar mai urca puţin în ordinea priorităţilor.

Recomandări

NICKI MINAJ FACE PRIMELE DECLARAȚII
ÎNCEPE ROLAND GARROS
EXTREMA DREAPTĂ PRIMEȘTE VOTURI
VREA PUTIN CU ADEVĂRAT PACE?
UK VREA REINTRODUCEREA ARMATEI
LIDERII SE ÎNTÂLNESC LA SEUL

Mizeria asta, deși sunt convins că este o scăpare, încă o bâlbă, mai pune un pic de sare pe o rană! Nu mai reiau cum au fost priviți MF de la ignorare totală pâna la pusul tuturor pacienților neinternați în cârcă! Sper ca cineva să repare chestia asta, dacă este așa cum cred eu, azi, nu mâine sau la anul!”, a spus medicul Sorin Paveliu pe Facebook.

Pentru medicii interesati de programarea pentru vaccinare, un update al informarii personale (cu rezerve legate de…Publicată de Sorin Paveliu pe Luni, 28 decembrie 2020