• Rafila spune că, din campania de vaccinare, lipsesc informații esențiale pentru cetățeni
  • „Nu discutăm despre compoziția vaccinului, despre cum acționează vaccinul, despre ce efecte adverse potențiale poate produce”, adaugă Rafila

Campania de informare nu se ridică la nivelul așteptărilor, fiindcă nu este empatică și nu transmite informații legate de vaccinul împotriva COVID-19, spune deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

„Din păcate, campania de informare nu se ridică la nivelul așteptărilor. Ea nu este empatică, nu transmite informații legate de vaccin și sper ca acest lucru să se corecteze în perioada următoare, să avem informații legate de un calendar de vaccinare coerent, pentru că distribuția vaccinului va continua până în septembrie. Este clar că trebuie să ajungem la o capacitate de administrare de cel puțin 50.000 de doze pe zi. Sper ca și alt vaccin să fie autorizat în UE, încât și medicii de familie să poată contribui la o acoperire vaccinală cât mai bună”, spune Rafila

El spune că lipsesc informații esențiale pentru cetățeni.

Recomandări

PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
BOOTS ON THE GROUND
JURNALISM (IN)DEPENDENT
FĂRĂ ABONAMENT LA APPLE
CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES

„Nu discutăm despre compoziția vaccinului, despre cum acționează vaccinul, despre ce efecte adverse potențiale poate produce. Aceste subiecte nu fac parte din campanie de informare. În mod evident, profesioniștii din sănătate trebuie să fie implicați într-un număr mai mare. Mai mult, o campanie de informare exclusiv online sau chiar prin televiziune nu ajunge totdeauna la categoriile cele mai vulnerabile. În mediul rural oamenii nu utilizează aceste instrumente informatice. Cred că trebuie să fie găsită o soluție și pentru ei. Soluția e reprezentată de medicii de familie”, adaugă Rafila.

Totodată, el a militat pentru o campanie de combatere a fake-newsului.