• La nivel mondial s-au vaccinat împotriva Covid peste 14 milioane de persoane.
  • Italia se află pe locul al doilea în Europa la numărul de persoane vaccinate, după Germania.
  • România este pe locul 11 în UE, cu un procent de 0,22% persoane vaccinate din populația totală.

Până pe 5 ianuarie, la nivel mondial s-au vaccinat împotriva Covid peste 14 milioane de persoane, potrivit datelor publicate de Our World In Data. SUA are cel mai mare număr de persoane vaccinate, 4,8 milioane, fiind urmată de China, cu peste 4,5 milioane de vaccinări, Israel, cu cca 1,4 milioane, Marea Britanie, cu aproape 1 milion de vaccinări, Emiratele Arabe Unite și Rusia, ambele, cu circa 800.000 de persoane vaccinate.

Clasamentul cu numărul de doze administrate în lume

România este pe locul 6 în UE la numărul total de persoane vaccinate, înaintea unor țări precum Portugalia, Grecia, Croația, Ungaria sau Bulgaria.

În UE media de persoane vaccinate din populația totală este de 0,17%. Cele mai multe vaccinări au avut loc în Germania, care are aproape 320.000 de persoane vaccinate; urmează Italia, cu 259.000 de vaccinări și Spania, cu 140.000.

Recomandări

TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI
TEMPERATURI RECORD ÎN INDIA
MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
O LUNĂ DE SCHENGEN
Clasamentul vaccinării în UE după numărul de persoane vaccinate, Sursa: La Reppublica

Italia se situează pe locul al doilea în rândul țărilor UE, după Germania, în ceea ce privește numărul de persoane vaccinate, cu un procent de 0,43% din populație care a primit vaccinul anti-Covid, informează La Repubblica.

România este pe locul 11 în UE cu un procent de 0,22% persoane vaccinate din populația totală. Începând cu data de 27 decembrie 2020, în România s-au vaccinat împotriva COVID-19, cu vaccinul Pfizer/BioNTech, un număr total de 41.609 persoane.

Clasamentul vaccinării în UE, ca procent din populația totală. Sursa: La Reppublica

Dintre vecinii noștri, Bulgaria a vaccinat până acum 5 448 de persoane, iar în Ungaria 15.000 de persoane din domeniul medical au primit deja prima doză de vaccin.