• Prima eliberare în dosarul în care Dragnea a fost condamnat.
  • Dragnea are o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare.
  • Fostul șef PSD ar putea ieși la vară.

Semne bune anul are! Pentru Liviu Dragnea! Fostul șef al PSD și al Camerei Deputaților are toate șansele să iasă anul ăsta din închisoare, chiar dacă pedeapsa e mai lungă.

Prima eliberare în dosarul care l-a trimis pe Liviu Dragnea după gratii e aproape gata. Fosta şefă de la Protecţia Copilului Teleorman iese din detenție după 1 an şi 7 luni, pentru că procurorii nu au mai făcut recurs la decizia de eliberare condiționată.

Floarea Alesu a fost condamnată pentru că a menținut ilegal pe posturile Direcției două angajate care lucrau de fapt pentru partid. Ea are toate șansele să iasă săptămâna viitoare, Judecătoria Ploiești i-a admis cererea de eliberare. Avea de ispășit o pedeapsă mai lungă decât Dragnea.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Eliberea lui Dragnea, în vară

„Fosta șefă a Direcției Generale pentru Protecția Copilului Teleorman poate fi prima dintr-o serie de eliberări înainte termen a persoanelor condamnate în acest dosar al angajărilor fictive. Chiar astăzi am vorbit cu avocata lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, care mi-a confirmat faptul că fostul lider PSD va ieși din arest în 2021, undeva pe parcursul acestui an.

Posibil chiar la vară să se întâmple. Dacă ne uităm peste legislație și facem un calcul rapid, Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, iar eliberarea condiționată poate fi dispusă în cazul pedepselor mai mici de 10 ani, dacă deținutul a executat cel puțin două treimi din pedeapsă.

Fostul președinte al Camerei Deputaților a fost închis în mai 2019, astfel că cele două treimi din pedeapsă se vor împlini în luna august. Dacă scădem de aici și zilele câștigate ca urmare a muncii prestate rezultă că termenul eliberării sale ar putea fi mult mai aproape”, a transmis Edi Popescu, editor Aleph News.

Rămâne de văzut dacă fostul „lider maximo” al PSD va reveni şi în politică. Iniţiativa Fără penali în funcţii publice, care momentan e departe de aplicare, vrea să interzică persoanelor condamnate definitiv să mai candideze: de la primar la parlamentar şi până la funcţia de preşedinte al ţării.