• Partidele au primit o finanţare de peste 19 milioane de lei din bugetul de stat
  • Social-democraţii sunt cei care deschid lista, cu cea mai mare subvenţie acordată de AEP
  • PMP şi PRO România sunt două partide care au primit subvenţii, cu toate că nu au intrat în parlament

În pandemie există şi plăţi care se fac înainte de finalul lunii. Este vorba despre bani de la stat. Nu este cazul unui antreprenor norocos, ci cazul partidele politice.

În luna ianuarie primesc peste 19 milioane de lei, din bugetul de stat. Social-democraţii deschid, ca de obicei, lista cu o sumă de peste 7 milioane, adică 7.640.197 lei.

Partidul National Liberal a primit 6.476.964 lei, Uniunea Salvati Romania, 2.056.942 lei, partidul condus de George Simion, Alianţa pentru Unirea Românilor, 1.546.315 lei şi formaţiunea lui Dacian Cioloş, Partidul Libertate, Unitate si Solidaritate – 1.434.651,36 lei.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Pe listă se regăsesc şi alte câteva nume mai vechi în politică, deşi nu se regăsesc în Parlament. Partidul Mişcarea Populară construit de Traian Băsescu va primi 399.741 de lei şi cel al lui Ponta, Partidul Pro Romania, 288.821 lei.

Sumele primite de fiecare partid

PartidSuma primită
Partidul Social Democrat7.640.197 RON
Partidul Naţional Liberal6.476.964 RON
Uniunea Salvaţi România2.056.942 RON
Alianţa pentru Unirea Românilor1.546.315 RON
Partidul Mişcarea Populară399.741 RON
Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate1.434.651 RON
Partidul PRO România288.821 RON
Total19.843.634 RON

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente explică faptul că subvenţiile pentru PRO România şi PMP vin ca urmare a alegerilor locale.

„Alegerile parlamentare nu influenţează decât pe cuantumul de 75% din subvenţia lunară. Pe 25% nu influenţează, iar aceste partide, ca urmare a alegerilor generale la termen din 2020 vor primi 4 ani subvenţie de la bugetul de stat pentru alegerile locale”, a explicat Constantin-Florin Mituleţu-Buică, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente.