• Donald Trump a transmis miercuri seara un mesaj video, pe contul de Twitter al Casei Albe
  • Președintele blamează atacul care a avut loc asupra Capitoliului săptămâna trecută
  • Totuși, nu își asumă nicio responsabilitate pentru dezastrul creat de susținătorii săi
  • În video, nu aduce deloc în discuție cea de-a doua sa punere sub acuzare în Congres

Știi deja că Donald Trump a fost pus oficial sub acuzare de către Camera Reprezentanților, președintele fiind acuzat de „incitare la insurecție“ și devenind astfel primul președinte din istoria SUA împotriva căruia s-au inițiat două moțiuni de punere sub acuzare.

La scurt timp după votul din Camera Reprezentanților privind punerea sa sub acuzare, miercuri seara, Trump a transmis un mesaj video în care nu a recunoscut al doilea impeachment, cerând în schimb pace și susținând că cei care au devastat Capitoliul săptămâna trecută nu sunt „adevărații“ săi susținători, scrie CNN.

„Violența în masă contrazice orice credință a mea și tot ceea ce reprezintă mișcarea noastră. Niciunul dintre adevăraţii mei susținători nu ar putea fi de acord cu violenţa politică. Niciunul dintre susținătorii mei adevărați n-ar putea să trateze cu lipsă de respect ordinea publică și mărețul nostru drapel. Niciunul dintre susținătorii mei adevărați n-ar putea amenința vreodată sau n-ar putea să-și hărțuiască vreodată semenii. Dacă faceți oricare dintre aceste lucruri, nu sprijiniți mișcarea noastră, ci o atacați. Vă atacați propria țară. Nu putem tolera asta“, spune Donald Trump în înregistrarea video, despre cei care au luat cu asalt Capitoliul miercurea trecută purtând tricouri cu numele lui și fluturând steaguri MAGA (Make America Great Again – n.r.).

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
PARISUL LUMINAT
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ

Trump a susținut, de asemenea, că a existat un „atac fără precedent“ asupra libertății de exprimare, făcând referire la rețelele sociale care i-au suspendat conturile.

Totuși, cuvintele lui Trump sunt în contrast puternic cu primul său mesaj despre violențele de la Capitoliu, în care le transmitea protestatarilor că „îi iubește“ și că sunt „speciali“.

Mesajul video a fost publicat pe contul de Twitter al Casei Albe, Trump având suspendate conturile personale de pe rețelele sociale.