• Proprietarii de restaurante propun soluții pentru salvarea industriei
  • Breasla Cârciumarilor Brașoveni cere ajutor Guvernului și Prefecturii
  • Antreprenorii amintesc că mii de firme și-au oprit activitatea

Nimeni nu știe mai bine decât tine de ce ai nevoie. Pe principiul acesta merg antreprenorii reuniți în Breasla Cârciumarilor Brașoveni.

Au trimis o scrisoare Guvernului și Prefecturii în care le amintesc autorităților că toate măsurile de combatere a pendemiei le-au afectat grav afacerile. Dar vin și cu soluții pentru redresare.

Prima cerinţă este ca pe data de 15 februarie să fie redeschise toate restaurantele în interior, nu doar cele din hoteluri.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Proprietarii de restaurante se simt discriminați faţă de cei care oferă şi cazare, pentru că servirea se face la fel. Se respectă distanţarea socială şi igiena. În plus cârciumarii solicită şi excluderea criteriului de 3 la mie pentru instituirea măsurilor de închidere a restaurantelor.

Asta pe motiv că nu există niciun studiu care să demostreze că oamenii s-au îmbolnăvit în localuri. Aici se adaugă şi că în unele zone se fac foarte puţine teste şi clar procentele nu sunt reale.

Breasla Cârciumarilor apreciază măsurile propuse de Guvern anul trecut şi cer să fie prelungite şi anul acesta. Vor sprijin financiar prin decontarea a 41,5 % din salariul brut prin încadrarea unui angajat care este reactivat în câmpul muncii.

În plus, antreprenorii cer introducerea facilităţilor fiscale, la fel cum este în domeniul construcţiilor, pentru următorii 5 ani. Această măsură ajută ca lumea să rămână la muncă în ţară, legal şi elimină tentaţia de a munci la negru.