Autoritățile germane anunță că vaccinul AstraZeneca împotriva Covid-19 nu trebuie utilizat la persoanele cu vârsta peste 65 de ani, informează Financial Times.

Într-o declarație a Comisiei permanente pentru vaccinuri de la Institutul Robert Koch, principala agenție de sănătate publică din Germania, se spune că „nu există date disponibile în prezent pentru a stabili cât de eficientă este vaccinarea peste 65 de ani”.

Din acest motiv, comisia a recomandat ca vaccinul să fie utilizat numai persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Organismul a declarat că cele două vaccinuri care au fost aprobate de autoritățile UE – de la BioNTech / Pfizer și Moderna – au fost considerate „echivalente din punct de vedere al siguranței și eficacității”.

Disputa UE-AstraZeneca

Recomandarea institutului Koch vine în timp ce UE și AstraZeneca sunt blocate într-o criză din cauza aprovizionării cu vaccin, după ce Bruxelles-ul a atacat „lipsa continuă de claritate” a companiei cu privire la programul de livrare.

Deși ambele părți au declarat că discuțiile de urgență la nivel înalt purtate miercuri seară au fost „constructive”, nu au făcut prea mulți pași spre a soluționa disputa cu privire la livrarea dozelor de vaccin către UE.

Comisia Europeană a declarat miercuri că AstraZeneca trebuie să utilizeze producția din fabricile sale din Marea Britanie pentru a efectua mai multe livrări către UE. Compania spune însă că nu e obligată de contractul cu blocul european să respecte programul inițial de livrare, ci doar să facă „cel mai bun efort” în acest sens.

Stella Kyriakides, comisarul UE pentru sănătate, a declarat miercuri târziu că blocul european a rămas „unit și ferm” în credința sa că „trebuie îndeplinite obligațiile contractuale”.

Regretăm lipsa continuă de claritate a programului de livrare și solicităm un plan clar de la AstraZeneca pentru livrarea rapidă a cantității de vaccinuri pe care am rezervat-o pentru Q1”, a scris ea pe Twitter după discuțiile cu reprezentanții companiei. „Vom colabora cu compania pentru a găsi soluții și a livra vaccinuri rapid pentru cetățenii UE”.

AstraZeneca a declarat că Pascal Soriot, șeful companiei, a fost încântat să participe la întâlnirea cu consiliul de conducere al vaccinului din UE, care include reprezentanți ai comisiei și ai statelor membre.

Am avut o conversație constructivă și deschisă despre complexitatea creșterii producției de vaccin și provocările pe care le-am întâmpinat”, a spus compania. „Ne-am angajat să avem o coordonare și mai strânsă pentru a stabili în comun o cale pentru livrarea vaccinului nostru în lunile următoare, pe măsură ce continuăm eforturile noastre de a aduce acest vaccin la milioane de europeni fără niciun profit în timpul pandemiei”.

Oficialii UE spun că AstraZeneca intenționează acum să livreze doar aproximativ un sfert din dozele de 100 de milioane sau mai multe așteptate în primele trei luni ale anului, provocând o lovitură grea pentru lansarea deja în urmă a vaccinului blocului european. Compania a acuzat deficitul problemelor lanțului de aprovizionare și a insistat că – contrar suspiciunilor oficialilor UE – nu a deviat livrările din blocul european către Regatul Unit sau alte țări.

Vineri, Comisia urmează să dezvăluie propuneri de înăsprire a normelor privind exporturile de vaccin în afara blocului, deși rămâne neclar dacă va da statelor membre puterea de a bloca transporturile.

AstraZeneca, după ce s-a scris că vaccinul său are o eficiență redusă în cazul vârstnicilor: „Complet incorect“

AstraZeneca a negat, luni, că vaccinul său anti-COVID-19 nu este prea eficient pentru oamenii cu vârste peste 65 de ani, după ce presa germană a scris că oficialii se tem că vaccinul ar putea să nu fie aprobat în Uniunea Europeană pentru a fi utilizat la vârstnici, scrie Reuters.

Ziarele Handelsblatt și Bild au scris în materiale separate că vaccinul dezvoltat în colaborare de AstraZeneca și Oxford University ar avea o eficacitate de 8% sau mai mică de 10% la persoanele de peste 65 de ani.

Avem date care arată o producţie masivă de anticorpi împotriva virusului la vârstnici, similar cu ceea ce vedem la persoanele mai tinere. Este posibil ca unele ţări, din prudenţă, să folosească vaccinul nostru pentru tineri. E bine. Nu există suficiente vaccinuri pentru toată lumea. Deci, dacă vor să folosească un alt vaccin pentru persoanele în vârstă şi vaccinul nostru pentru cei mai tineri, care este problema?”, a declarat Pascal Soriot pentru la Reppublica, după apariția informațiilor.