• Aparatul de zbor a decolat de la Iaşi, a aterizat la Timişoara pentru alimentare şi a decolat din nou
  • Raed Arafat a declarat că pe drum aparatul de zbor s-a depresurizat şi s-a decis întoarcerea în ţară
  • Bărbatul va fi internat la Spitalul Floreasca

Bărbatul de 51 de ani cu arsuri pe 70 % din suprafaţa corpului trebuia transferat către Spitalul Charleroi, lângă Brussels, în cursul zilei de astăzi cu avionul SMURD. În jurul orei 10 aeronava a decolat de la Iaşi, spre Timişoara unde a realimentat. Potrivit unor surse aparatul de zbor a decolat de la Timişoara spre Melsbroek ( Belgia ) la 13.43 fără nicio problemă. În zbor însă cabina s-a depresurizat.

“Avionul a decolat fără probleme, s-a depresurizat pe drum, pentru a nu risca viaţa echipajului şi a pacientului s-au întors. E un incident întâlnit în aviaţie, nimic neobişnuit. pacientului i s-a găsit loc la Spitalul Floreasca, va primi îngrijirile de care are nevoie.”, a declarat pentru Aleph News Raed Arafat, şeful DSU.

Bărbatul de 51 de ani a fost transferat de la Constanţa la Iaşi, pe 21 ianuarie. Acesta avea arsuri pe aproximativ 70 % din suprafaţa corporală, după ce a urcat pe un vagon pentru a-l verifica şi a atins firele de înaltă tensiune. Incidentul a avut loc în staţia CFR din portul Constanţa. De la Constanţa la Iaşi a fost transferat cu elicopterul, iar mai apoi a fost internat în Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie de la Spitalul Sfântul Spiridon. Iniţial bărbatul trebuia să fie transferat către Belgia în cursul zilei de miercuri, însă condiţiile meteo nu au permis ridicarea avionului de la sol.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Precizările DSU despre incident

„Misiunea a fost planificată să se desfăşoare ieri, 27.01.2021, dar a fost anulată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Astăzi, 28.01.2021, începând cu ora 08.00, avionul Piper PA-42 Cheyenne III aflat în dotarea IGAv, echipat pentru misiuni SMURD, a decolat de la Bucureşti pentru transferul unui pacient cu arsuri prin electrocuţie, de la Iaşi la Bruxelles, Belgia. Odată preluat pacientul de la unitatea spitalicească din Iaşi, în planul derulării misiunii de transfer era prevăzută o aterizare la Timişoara, în vederea alimentării aeronavei. După decolarea de la Timişoara, piloţii IGAv au constat functionarea necorespunzătoare a instalaţiei de presurizare a cabinei avionului şi astfel misiunea de zbor a fost anulată”, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit sursei citate, ca urmare a constatării acestei funcţionari necorespunzătoare a instalaţiei de presurizare, misiunea de transfer în Belgia nu putea fi executată în siguranţă, fiind necesar zborul la o altitudine mare, aceasta putând pune în pericol vieţile celor aflaţi la bord, pacient şi personalul navigant reprezentat de piloţi şi echipa medicală.

„Dat fiind faptul că zborul la o altitudine optimă, de siguranţă nu reprezenta nici un risc, a fost luată decizia transferului pacientului la Bucureşti. Pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun, pacientul va fi internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, la secţia de chirurgie plastică şi reparatorie”, adaugă DSU.

DSU precizează că avionul a fost recepţionat în data de 28.12.2020, după efectuarea unor lucrări de reparaţii capitale la un motor, revizie majoră la celalalt motor şi lucrări periodice după 100 de ore de zbor, nefiind executate reparaţii la instalaţia de presurizare a avionului. Din momentul recepţionării, aeronava a zburat 40 de ore şi a îndeplinit cu succes 3 misiuni SMURD, dintre care 2 externe şi 1 pe teritoriul României, nefiind întâmpinate probleme de natură tehnică.

Iniţial, avionul care urma să ducă în Belgia pacientul din Constanţa care a suferit arsuri grave s-a întors din drum. Bărbatul de 51 de ani cu arsuri pe 70 % din suprafaţa corpului trebuia transferat către Spitalul Charleroi, lângă Brussels, în cursul zilei de joi cu avionul SMURD. În jurul orei 10, aeronava a decolat de la Iaşi spre Timişoara, unde a realimentat. Potrivit unor surse, aparatul de zbor a decolat de la Timişoara spre Melsbroek (Belgia) la 13.43 fără nicio problemă. În zbor însă cabina s-a depresurizat.

„Avionul a decolat fără probleme, s-a depresurizat pe drum, pentru a nu risca viaţa echipajului şi a pacientului s-au întors. E un incident întâlnit în aviaţie, nimic neobişnuit. pacientului i s-a găsit loc la Spitalul Floreasca, va primi îngrijirile de care are nevoie”, a declarat pentru Aleph News Raed Arafat, şeful DSU.