• Tesla ar fi încheiat anul 2020 pe pierdere dacă nu ar fi obținut 1,6 miliarde de dolari din vânzarea de credite de reglementare către producătorii care nu pot livra un anumit procent de vehicule cu zero emisii până în 2025.
  • Chiar și fără veniturile din vânzarea creditelor de reglementare, profitul brut, legat de activitățile auto, a fost totuși de 5,4 miliarde dolari.
  • Acțiunile Tesla valorează acum aproximativ cât toate acțiunile pe care le au împreună cei mai mari 12 producători auto ai lumii.

În anul 2020 compania Tesla a încheiat pentru prima dată în câștig, dar nu grație vânzărilor către clienții săi, scrie CNN.

Unsprezece state americane solicită producătorilor auto să vândă un anumit procent de vehicule cu zero emisii până în 2025. Dacă nu pot face asta, producătorii auto sunt obligați să cumpere credite de reglementare de la un alt producător auto care îndeplinește aceste cerințe, cum ar fi Tesla, care vinde exclusiv mașini electrice.

Vânzarea de credite de reglementare este o afacere profitabilă pentru Tesla, compania fondată de Elon Musk obținând venituri de 3,3 miliarde de dolari din tranzacționarea lor în ultimii 5 ani, aproape jumătate din această sumă fiind încasată anul trecut.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Suma de 1,6 miliarde de dolari, obținută în 2020 din vânzarea creditelor a depășit cu mult veniturile nete, de 721 de milioane de dolari, înregistrate de Tesla. Fără aceste venituri Tesla ar fi încheiat anul trecut pe pierdere.

„Tesla pierde bani din vânzarea de mașini”

„Ei pierd bani din vânzarea de mașini. Fac bani vânzând credite. Iar creditele astea dispar”, a declarat Gordon Johnson de la GLJ Research.

Directorii Tesla recunosc și ei că firma nu se poate baza pe această sursă de bani în viitor. „Aceasta este întotdeauna o zonă extrem de dificil de prezis pentru noi”, a declarat directorul financiar al Tesla, Zachary Kirkhorn. „Pe termen lung, vânzarea de credite de reglementare nu va fi o parte semnificativă a afacerii. […] E posibil ca pentru încă câteva trimestre să rămână puternică. Și la fel de bine poate să nu fie așa”.

Ca și alte companii, Tesla raportează și alți indicatori de profit. Și conform acestora, profiturile sunt suficient de mari pentru ca firma să nu depindă de vânzarea de credite pentru a nu fi pe roșu.

Compania a raportat în 2020 un venit net ajustat (în care nu intră venituri precum cele 1,7 de miliarde de dolari obținute din vânzarea de credite) de 2,5 miliarde dolari.

Chiar și fără veniturile din vânzarea creditelor de reglementare, profitul brut, legat de activitățile auto, a fost de 5,4 miliarde dolari.

Iar fluxurile de numerar din 2020 au fost în valoare de 2,8 miliarde de dolari, în creștere cu 158% față de anul anterior și o răsturnare de situație dramatică față de 2018, când Tesla își cheltuia tot numerarul și era în pericol să rămână fără bani.

Fanii companiei afirmă că acești indicatori arată că Tesla câștigă în sfârșit bani după ani de pierderi, iar această profitabilitate este unul dintre motivele pentru care acțiunile companiei au crescut timp de mai bine de 12 luni.

Gene Munster, manager la Loup Ventures, afirmă că criticii companiei se concentrează prea mult pe faptul că veniturile din vânzarea de credite le depășesc pe cele nete. El susține că rata brută a profitului din activitățile auto este cel mai bun barometru pentru măsurarea succesului companiei.

„Este unul dintre cei mai importanți indicatori”, susține analistul, adăugând că „în funcție de acesta nu există nicio șansă ca General Motors și Volkswagen să facă bani din vehiculele lor electrice”.

Posibilul viitor al companiei Tesla

Performanța bursieră remarcabilă a Tesla, în creștere cu 743% în 2020, o face una dintre cele mai valoroase companii americane din lume. Acțiunile Tesla valorează acum aproximativ cât toate acțiunile pe care le au împreună cei mai mari 12 producători auto, care vând peste 90% din automobilele din toată lumea.

Ceea ce are Tesla și alți producători auto nu au este o creștere rapidă. Săptămâna trecută a prognozat o creștere anuală a vânzărilor de 50% în următorii ani, în timp ce alți producători auto se străduiesc să revină la nivelul vânzărilor dinainte de pandemie.

Întreaga industrie se îndreaptă spre un viitor total electric, atât pentru a îndeplini reglementările de mediu mai dure la nivel global, cât și pentru a satisface apetitul tot mai mare pentru vehicule electrice. Mașinile electrice necesită mai puțină forță de muncă, mai puține piese și costuri mai mici de construcție decât mașinile pe benzină.

„Competiția face ca mașinile Tesla să fie irelevante”

Tesla este cel mai important producător de mașini electrice, dar se confruntă cu o concurență crescândă, deoarece aproape fiecare producător auto dezvoltă sau este pe cale să dezvolte propriile vehicule electrice.

Volkswagen a depășit Tesla în ceea ce privește vânzările de mașini electrice în cea mai mare parte a Europei, iar General Motors a declarat săptămâna trecută că speră ca până în 2035 să producă numai mașini fără emisii.

„Competiția face mașinile lui Tesla irelevante”, a declarat Johnson, care nu vede în Tesla un model de afaceri durabil.

Alți analiști susțin însă că prețul acțiunilor Tesla este justificat, având în vedere modul în care se poate beneficia de pe urma trecerii la vehiculele electrice.

„Nu vor rămâne la 80-90% din cota de pe piață a vehiculelor electrice, dar pot continua să crească chiar și la o cotă de piață mult mai mică”, a declarat Daniel Ives, un analist de tehnologie. „Vedem o creștere de 3 milioane spre 4 milioane de vehicule anual până în 2025-2026, 40% din această creștere provenind din China. Chiar și fără credite, credem că vor fi în continuare profitabile”.