- Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu,ne spune că proiectele referitoare la construirea spitalelor regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova vor fi „accelerate”
- Până acum la nivelul învățământului preuniversitar, 50,3% dintre angajați au declarat că doresc să se vaccineze anti Covid-19.
- Luna ianuarie 2021 ocupă locul 3 în topul lunilor cu cele mai multe precipitații din intervalul 1961-2020 și locul 8 în topul celor mai calde luni ale aceluiați inteval.
- Grecia și-a redeschis școlile gimnaziale după mai bine de două luni,dar autoritățile iau măsuri pentru un eventual al treilea val al pandemiei.
- Economia Rusiei a înregistrat anul trecut o contracţie de 3,1% în contextul pandemiei.Este cel mai grav declin din ultimii 11 ani.
- Bursa din New York a crescut ieri,după ce în urmă cu o săptămână a trecut printr-o febră speculativă, piața suferind cele mai mari pierderi săptămânale din octombrie.
- Uipath,producătorul român de roboți software,a mai primit o finanțare de 750 de milioane de dolari.A ajuns la o evaluare de 35 de miliarde de dolari-e cea mai valoroasă companie din România.
- Uninea Europeană vrea să înăsprească restricţiile la frontiere pentru ţările din afara blocului comunitar în contextul pandemiei-toate cele 27 de guverne din Uniune au fost de acord.
- Un studiu al Icahn School of Medicine din New York arată că dacă ai avut Covid și te vaccinezi,după prima doză vei avea mai mulți anticorpi decât vor avea după 2 doze cei care nu au făcut boala.
- Trebuie să știi că azi este Ziua ursului,dar si Ziua Marmotei.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta Ziarul Financiar