• Emmanuel Macron promite că toţi adulţii francezi care doresc vor fi vaccinaţi până la finalul verii.
  • La început de martie vor primi vaccinul 80% dintre locuitorii căminelor de bătrâni.
  • Peste 1,5 milioane de francezi au primit până acum cel puţin o doză de vaccin.

Franţa preia modelul Germaniei şi anunţă că toate persoanele adulte care doresc vor fi vaccinate până la sfârşitul verii. Asta e promisiunea preşedintelui francez Emmanuel Macron.

În plus, Macron spune că la începutul lunii martie vor fi fost vaccinaţi 80% dintre locuitorii căminelor de bătrâni care doresc acest lucru, adică 500.000 de persoane.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: „Am continuat strategia şi până la finalul verii ne-am propus să vaccinăm toţi adulţii francezi care îşi doresc. Este exact acelaşi ritm, aceeaşi soluţie urmată de vecinii noştri nemţi şi ceilalţi vecini europeni.”

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Până acum, peste 1,5 milioane de francezi au primit prima doză de vaccin, iar aproape 68.000 au primit-o şi pe cea de-a doua.

Președintele Franței a anunțat că vaccinul AstraZeneca nu va fi administrat persoanelor peste 65 de ani. Iar la începutul lunii martie vor exista în Franţa patru locaţii în care se va produce vaccinul.

Compania Sanofi va produce propriul vaccin în a doua parte a anului.