- Înainte de declanșarea pandemiei de coronavirus, Bezos a cumpărat cu 165 de milioane de dolari domeniul construit de fondatorul studiourilor Warner Bros., Harry Warner.
- Anul declanșării pandemiei a fost unul foarte profitabil pentru fondatorul Amazon, care a achiziționat proprietăți în valoare de 21 milioane de dolari.
- În 2020 Bezos a devenit proprietarul unui etaj al unei clădiri de lux în New York, în care mai deține alte patru etaje, al fostului Muzeu al Țesăturilor din Washington, D.C. și al unei case vizavi de acesta.
- Bezos mai are patru apartamente în New York, două vile în Beverly Hills, o fermă imensă în Vestul Texasului și două vile în peninsula Medina.
Jeff Bezos, în vârstă de 57 de ani, care a anunțat că timpul său ca director al Amazon se va încheia în curând, a început în 1994 cu o librărie online. Cu timpul, Amazon s-a transformat într-o companie de trilioane de dolari.
De atunci, Bezos a acumulat un portofoliu imobiliar gigantic, în valoare de peste 500 de milioane de dolari, scrie New York Post. Bezos are o casă pentru fiecare tip de climă, în Beverly Hills, Seattle, Texas, Washington, D.C, și New York City.
Advertisment
Până la divorțul de soția sa, Mackenzie Scott, în 2019, Bezos avea o avere de aproximativ 150 de miliarde de dolari, fiind cel mai bogat om din lume. După divorț, Bezos a rămas pe lista Forbes din 2020, ca cea mai bogată persoană din lume pentru al treilea an la rând, chiar și după ce i-a dat fostei soții acțiuni la Amazon în valoare de 36 de miliarde de dolari. După câștigurile impresionante dobândite de Amazon în timpul pandemiei, Bezos are astăzi o avere de aproximativ 195 miliarde dolari.
Proprietăți în New York
Recomandări
Central Park West
Bezos are patru apartamente în valoare de 17.5 milioane dolari în clădirea Century Condominium din Central Park West, în New York, o clădire cu 33 de etaje, care a fost construită în 1932 de către Irwin Chanin, cel care a proiectat și teatrul de pe Broadway.
Magnatul a cumpărat trei apartamente în această clădire în 1999, pentru 7,65 milioane de dolari (sumă care astăzi ar fi aproximativ 12,13 milioane de dolari), iar în 2012 a adăugat un al patrulea la colecția sa, în schimbul a 5,3 milioane de dolari. Printre locatarii celebri ai acestei clădiri se numără compozitorul George Gershwin și actorul Matthew Perry din serialul „Friends”.
Madison Square Park
În toiul pandemiei, în aprilie 2020, magnatul cumpărăturilor online a achiziționat un apartament cu trei camere, în valoare de 16 milioane de dolari, la etajul 20 al clădirii de pe Fifth Avenue, la nr. 212.
Este a cincea oară când Bezos a cumpărat un întreg etaj în clădirea cu 24 de etaje. În iunie 2019 a cumpărat cu 80 de milioane de dolari, etajele 21, 22, 23 și 24 ale clădirii.
Clădirea impunătoare, construită în 1912, are un centru de fitness, un studio de yoga, o sală de tratament, o sală de joacă, o sală de jocuri, o sală de mese și de întâlniri și o sală de cinema.
Proprietăți în Washington, D.C.
Muzeul Țesăturilor
Acum șase ani, Bezos a plătit 23 de milioane de dolari pentru fostul Muzeu al Țesăturilor, aflat în cartierul de lux Kalorama din Washington, iar apoi a mai cheltuit încă 12 milioane de dolari pentru renovarea clădirii.
În acest cartier au mai locuit și Jared Kushner și Ivanka Trump, precum și Barack și Michelle Obama.
Construită inițial în 1914, clădirea cu exteriorul din cărămidă și coloane romane impunătoare, are zece camere, opt băi și 11 șeminee. Pe suprafața imensă a complexului se mai află și o grădină privată, cu alei cu arcade din cărămidă.
O casă vizavi de Muzeul Țesăturilor
În ianuarie 2020 Jeff Bezos a cumpărat și o casă care se află vizavi de Muzeul Țesăturilor, cu 5 milioane de dolari.
Construită în 1951, casa are patru camere, cinci băi, o sală de mese impozantă și o bucătărie elegantă în stil rustic. Camerele au tavan boltit, șeminee din marmură sculptată și podele din lemn masiv. Casa mai are și o cramă de 700 de sticle și o terasă pe acoperiș.
Proprietăți în Beverly Hills
Domeniul Harry Warner
Chiar înainte de declanșarea pandemiei de coronavirus, Bezos a cumpărat o vilă de 165 de milioane de dolari de la miliardarul David Geffen.
Uimitoarea casă are opt camere și 10 băi, un iaz cu pești, o grădină în stil european, o piscină și un centru spa, asemănătoare unei lagune, cascadă, un teren de tenis, o alee pietruită, mărginită de copaci și o curte cu un șemineu în aer liber.
Proprietatea are, de asemenea, o sală de mese pentru 12 persoane, o cameră de zi formală, cu un șemineu antic, un bar interior și exterior, o sală de jocuri și o cameră cu șemineu.
Vila a fost construită în 1923, primul său proprietar fiind fondatorul studiourilor Warner Bros., Harry Warner.
Construită în stil rustic Tudor și în stil francez, vila cuprinde și o casă de oaspeți, cu două etaje, care a găzduit numeroase vedete, printre care și Marilyn Monroe, potrivit prezentării de pe pagina agenției imobiliare Jade Mills Estates.
O vilă în stil spaniol
Tot în Beverly Hills, viitorul președinte executiv al companiei Amazon deține și o proprietate cumpărată în 2007, cu 24,45 milioane dolari. Este o vilă în stil spaniol, cu șapte camere și șapte băi, care este alimentată cu energie solară.
Pe proprietatea de doi acri există patru grădini, o seră, un teren de tenis, o piscină, o zonă de luat masa în aer liber, un apartament separat, pentru oaspeți, un garaj pentru șase mașini și mai multe terase.
O casă în stil contemporan
Bezos a cumpărat în 2017 și o a doua proprietate, în apropiere, în schimbul sumei de 12,9 milioane de dolari. Casa aceasta, care a adăugat o jumătate de acru la cei doi acri ai vilei în stil spaniol, este construită în stil contemporan, în 1956 și are un singur etaj, cu patru camere și șase băi, potrivit Mansion Global, care menționează că Google Maps arată și o piscină mare în curtea din spate.
Proprietăți în Vestul Texasului
Corn Ranch, în comitatele Culberson și Hudspeth
În zona de vest a Texasului, pe o proprietate de 30.000 de acri se află baza companiei spațiale private a lui Bezos, Blue Origin, unde au avut loc lansări de rachete.
Proprietatea cuprinde însă și o casă cu patru camere. Se știe doar că Bezos a cumpărat casa în 2004, de la avocatul Ronald Stasny, dar nu se cunoaște suma pe care i-a plătit-o acestuia. Vila a fost construită inițial în 1920, dar Stasny a renovat-o de foarte multe ori și a spus că Bezos intenționează să o păstreze în cea mai mare parte în forma în care a cumpărat-o.
Se estimează că Bezos a plătit peste 50 de milioane de dolari pentru această proprietate.
Proprietăți în Medina, Washington
Una dintre primele case ale lui Bezos, pe care acesta le-a cumpărat în urma unui succes al companiei, a fost în Medina, lângă Seattle. Pentru proprietatea de 5,3 acri, din suburbia selectă a orașului Seattle, care cuprinde o casă cu cinci camere și patru băi, Bezos a plătit în 1998 suma de 10 milioane de dolari.
În 2005 el a mai cheltuit 50 milioane de dolari pe o altă vilă din apropiere, cu cinci camere și patru băi. Cele două proprietăți au împreună aproape 95 de metri de țărm.
În 2010, Bezos a mai investit 28 de milioane de dolari în renovări pentru ambele imobile, în prezent întreaga investiție echivalând cu 118 milioane de dolari.
Peninsula Medina este accesibilă din Seattle prin cel mai lung pod plutitor din lume, care se întinde pe 2.350 metri peste Lacul Washington.
Partenerii noștri