• Marea majoritate a organizatorilor din România vor un dialog cu statul
  • Marea Britanie a anulat festivalul Glastonbury
  • În cazul unui scenariu negativ, majoritatea organizatorilor au dat opțiunea de a participa în 2022 și chiar 2023 cu același abonament
  • Raed Arafat spune că sunt șanse mici să avem festivaluri vara asta
  • 35.000 de bilete au fost vândute pentru concertul Celine Dion

Ne despart câteva luni de festivaluri. Untold, Neversea, Electric Castle și cel mai așteptat eveniment al anului, concertul lui Celine Dion, se apropie. Arafat ne-a avertizat să nu fim foarte optimiști, organizatorii s-au supărat.

Astăzi, Asociația Română a organizatorilor de concerte și evenimente culturale va reuni un răspuns comun pentru a găsi o soluție de viitor, pentru a putea organiza evenimentele. Știm că de 11 luni se așteaptă o repornire a sectorului cultural. La fel faptul că guvernul a promis niște granturi pentru a ajuta organanizatorii de festivaluri, care până acum nu au fost date.

Marea majoritate a organizatorilor din România vor un dialog cu statul pentru a lucra la niște măsuri comune pentru desfășurarea evenimentelor în condiții de siguranță.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

În Marea Britanie unde abia a fost anulat festivalul Glastonbury, organizatorii de evenimente spun că spectacolele la scară mai mică ar putea avea loc în anumite condiții. Se așteaptă organizarea evenimentelor cu un număr minim de participanți de 5.000-10.000 de persoane.

Vlad Denis Ene, student: „M-am cam obișnuit cu suferința de anul trecut, nu cred că m-ar afecta atât de mult. Aștept, dar pe de altă parte vreau să fie totul safe, chiar dacă se mai gândește Raed Arafat, o să pun sănătatea și siguranța mea pe primul loc.”

Există diverse instrumente pe care statele le-au dezvoltat pentru a susține sectorul cultural. În Germania, de exemplu, s-a deschis, în decembrie, un fond federal de susținere a evenimentelor în caz de anulare, un fel de „asigurare” a acestora. Austria, Olanda și Elveția au de asemenea instrumente similare, toate acestea permit organizatorilor să mearga mai departe cu planurile lor chiar dacă predictibilitatea e redusă. Realmente nu este vorba de numărul de participanți ci de găsirea unei scheme de organizare unde lucrurile se pot întâmpla în siguranță.

Raed Arafat, șeful DSU: „Sunt două, trei, patru festivaluri care se fac pe an, care la acest moment încă nu ştim dacă vor putea să se ţină, nu pentru că avem ceva cu festivalurile. Este probabil că nu vom putea să permitem un număr mai mare decât 100 de oameni sau 150 sau 50 să desfăşoare o activitate împreună.”

În cazul unui scenariu negativ, majoritatea organizatorilor au dat opțiunea de a participa în 2022 și chiar 2023 cu același abonament. Cât despre pierderile organizatorilor se așteaptă un ajutor din partea statului sau o asigurare că ei pot merge mai departe cu planurile indiferent de situație.

Edy Chereji, director de comunicare Neversea şi Untold: „Nu mi se pare normal ca dumnealui (n.r. Raed Arafat) să nu arate nici un interes în exerciţiul de a gândi un plan de măsuri care să ne permită repornirea în vara acestui an! Suntem în aceeaşi situaţie de 11 luni! Chiar nu există nicio evoluţie în găsirea unor soluţii pentru restartarea sectorului cultural?!?”