• Doar 6% dintre managerii români sunt foarte îngrijorați de evoluția economiei
  • Unu din doi manageri consideră că pandemia i-a afectat în mică măsură
  • Scăderea vânzărilor nu mai este o problemă atât de mare pentru antreprenori

Economia României a avut o scădere de numai 3,9% anul trecut, un rezultat mai bun față de așteptările analiștilor. Iar antreprenorii au resimțit acest lucru la finalul lui 2020. Așa că doar 6% dintre managerii români s-au declarat foarte îngrijorați de evoluția economiei.

Procentul este la jumătate față de primele trei luni de la începutul pandemiei, arată rezultatele studiului Confidex. Tot mai puțini manageri s-au confruntat cu scăderea vânzărilor și a comenzilor în ultimul trimestru al anului trecut și de aceea au fost mai entuziasmați atunci când au răspuns la sondaj.

Studiul Confidex, care măsoară încrederea antreprenorilor în economie în vremuri de criză, a fost realizat pe un eșantion de 930 de manageri români și este realizat de grupul Impetum, care cuprinde platforma de investiții Roca și Casa de Insolvență Transilvania.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Ce cred managerii români despre campania de vaccinare?

Un alt rezultat al studiului arată că 84% dintre managerii români consideră că demararea campaniei de vaccinare împotriva COVID va avea un impact pozitiv asupra economiei.

Unul dintre cele mai importante rezultate ale acestui studiu arată că a scăzut presiunea în ceea ce privește lipsa de lichidități. Dacă în trimestrul 3 al anului lipsa cash-flow-ului îi îngrijora pe 20% dintre managerii chestionați, procentul a scăzut la 15% în ultimul trimestru.

Un alt rezultat interesant: cu cât companiile sunt mai mari, cu atât au fost afectate mai puțin. 55%-65% dintre manageri declară că pandemia i-a afectat în foarte mică, mică sau medie măsură, atât pe ei, cât și pe competitori.