• Prințul Harry și Meghan Markle i-a transmis un mesaj ferm reginei.
  • Cei doi au rămas, însă, „cei mai îndrăgiți membrii ai familiei”, precizează Palatul Buckingham.
  • În 2020, Harry și soția sa au renunțat statutul de membri activi ai casei regale britanice.

Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, i-au transmis reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii că nu se vor întoarce ca membri ai familiei regale, spune Palatul Buckingham, potrivit Sky News.

Palatul Buckingham a mai transmis, în declarația oficială, că familia regală s-a întristat la aflarea deciziei luate de Ducii de Sussex, dar că Harry și Meghan rămân în continuare „cei mai îndrăgiți membrii ai familiei”. Însă, corespondentul regal al lui Sky News, Rhiannon Mills, a declarat că ar fi avut loc „discuții tensionate” în culise despre viitorul cuplului.

În 2020, ei au renunţat la statutul de membri activi ai casei regale britanice în urma unor dezacorduri cu alţi membri ai familiei regale şi din cauza atenţiei uriaşe la care erau supuşi de companiile mass-media.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Cuplul așteaptă al doilea lor copil

S-au mutat cu primul lor copil în California, pentru a trăi o viață independentă și a scăpa de presa din Marea Britanie. Titlurile militare și onorifice deținute de Harry și patronajele regale deținute de cuplu vor fi redate reginei și, ulterior, „redistribuite între membrii activi ai familiei regale”.

Prințul Harry și soția sa Meghan Markle, ducesa de Sussex, așteaptă al doilea copil, a anunțat un purtător de cuvânt al cuplului.

„Putem confirma că Archie va fi un frate mai mare. Ducele și ducesa de Sussex sunt bucuroși să aștepte al doilea copil”, a spus purtătorul lor de cuvânt. Primul lor fiu, Archie, s-a născut în 2019.

Vor acorda un interviu, în martie

Altfel, Meghan Markle și Prințul Harry vor apărea în primul interviu de la părăsirea familei Regale, relatează Independent.co.uk.

Harry și Meghan vor sta față în față cu celebra Oprah Winfrey pe 7 martie. Interviul va fi difuzat pe CBS.

Meghan Markle va povesti despre ce înseamnă să fii mereu în vizorul publicului ca parte din familia Regală. Ducesa va descrie cum s-a simțit pe tot acest parcurs, de la intrarea oficială în familia Regală, până în prezent, despre căsnicie și despre cum este să fii mamă.