• O doctoriță ginecolog, în vârstă de 65 de ani, a fost acuzată că a bătut două paciente
  • Totul ar fi pronit de la o neînțelegere legată de prețul unei întreruperi de sarcină
  • Doctorița Natașa Nenițoiu a mai fost implicată într-un scandal și în 2014
  • Atunci, o altă pacientă acuză doctorița că ar fi dezvirginat-o

O doctoriță ginecolog, în vârstă de 65 de ani, a fost acuzată că a bătut două paciente. Femeia a fost trimisă în judecată pentru tâlhărie la începutul acestei săptămâni, potrivit Adevărul.

De-a lungul anilor aceasta a lucrat fără autorizație medicală și ar mai fi agresat și alte paciente.

Pacientă jignită și bătută după chiuretaj

Doctoriţa ce și-ar fi bătut și sechestrat o pacientă, apoi i-ar fi luat și rucsacul, în care aceasta avea mai multe obiecte de valoare.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Totul ar fi pornit de la o neînțelegere legată de prețul unei întreruperi de sarcină.

După ce a efectuat consultația, Natașa Nenițoiu nu s-a înțeles cu pacienta, fapt pentru care a încuiat-o în sala de așteptare, alături de persoana care o însoțea, după care le-a agresat fizic și tâlhărit pe cele două.

Natașa Nenițoiu, medicul ginecolog acuzat: „Încearcă să ne păcălească şi să obţină bani prin diverse minciuni. Spun ele că au fost sechestratate. Niciodată în 40 de ani nu am sechestrat pe nimeni!”.

Însă, pacienta spune cu totul altceva. La audieri, persoanele vătămate au declarat faptul că după procedura de întrerupere a sarcinii, medicul Nataşa Nenitoiu i-ar fi cerut mai mulți bani decât suma propusă inițial.

Potrivit procuroroilor, Nataşa Neniţoiu a devenit nervoasă şi i-a mai solicitat suma de 200 lei. Pentru că femeia nu dispunea de banii respectivi, doctorița i-a luat rucsacul pacientei și a început să o lovească.

De asemenea, după cum precizează procurorii în rechizitoriu, „inculpata a început să o împingă şi să o lovească de mai multe ori cu mâinile şi picioarele”.

O altă pacientă acuză doctorița că ar fi dezvirginat-o

Doctorița Natașa Nenițoiu a mai fost implicată într-un scandal și în 2014, atunci când a fost acuzată că ar fi dezvirginat, din neglijență, o pacientă care venise la o consultație pentru o eczemă.

Inspectorii sanitari au efectuat atunci un control la cabinetul doctoriței.

Potrivit autorităților, medicul ar fi contestat în instanță sancționările impuse.

DSP Argeş a emis o decizie de suspendare şi o amendă, în anul 2014 pentru acest cabinet, decizie pe care doamna doctor a contestat-o în instanţă”, a declarat Luminița Titu, purtător de cuvânt DSP Argeș.

Și a avut câștig de cauză, motiv pentru care și-a reluat activitatea.

Cu toate acestea, în ultimii ani, mai multe paciente s-au plâns de comportamnetul doctoriței.