• Marian Godină a postat pe blogul personal reacția sa la criticile care i s-au adus în ultima vreme
  • Acesta și-a spus opinia și despre fosta polițistă, pensionată la 42 ani, care va fi readusă în Ministerul de Interne, ca secretar de stat
  • „Nu sunt altceva decât niște excepții, sunt unii care au găsit fel și fel de portițe ca să părăsească sistemul”, a spus acesta

Marian Godină a postat pe blogul personal reacția sa la criticile care i s-au adus în ultima vreme deoarece nu încurajează protestele polițiștilor. Acesta și-a spus opinia și despre fosta polițistă, pensionată la 42 ani, care va fi readusă în Ministerul de Interne, ca secretar de stat.

„Nu sunt altceva decât niște excepții, sunt unii care au găsit fel și fel de portițe ca să părăsească sistemul atât de devreme și cu pensii atât de mari. În niciun caz nu sunt polițiști simpli, de stradă. Eu am colegi, chiar și la SAS, de peste 50 de ani. Un coleg care a ieșit la pensie de curând are o pensie de 3500 de lei. Nu se poate spune că e o pensie mică, dar nici una enormă, așa cum se crede în spațiul public”, a spus Marian Godină, subliniind faptul că aceste cazuri sunt rare.

Ulterior, polițistul și-a anunțat din nou salariul în spațiul public, 4.400 de lei pe lună este salariul lui de bază, dar poate să crească în funcție de orele de weekend lucrate. Asta pentru că i s-a reproșat de către polițiștii protestatari că are salariul foarte mare și de aceea nu iese la proteste.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Legat de salarii, căci și despre ele se vorbește că ar fi foarte mari, am să dau exemplu salariul meu de luna trecută. Am luat salariu 4400 de lei. Ca să nu mai fie nevoie să răspund comentariilor în care voi fi întrebat dacă nu mai am și alte sporuri, norme de hrană etc, scriu aici că cei 4400 de lei reprezintă totalul banilor intrați pe card. Adică e acolo inclus tot. Sunt luni în care am ajuns la salariul de 4800 de lei, chiar și 4900, dar niciodată nu am depășit această sumă”, a continuat acesta.

În final, Godină a revenit din nou la problema fostei sale colege, ajunsă secretar de stat, care s-a pensionat la 42 de ani, pe numele ei Irina Alexe. Polițistul a spus că i se pare „imoral” gestul acesteia.

„O doamnă fost polițist s-a pensionat la 42 de ani cu ditamai pensia și că acum a fost numită secretar de stat la MAI. Am citit și un text pe undeva în care cineva care lucrase cu această doamnă spunea că e doxă și una dintre cele mai mari profesioniste cu care a avut ocazia să lucreze. Habar nu am, nu o cunosc pe acea doamnă, așa o fi, totuși ceea ce a făcut mi se pare profund imoral, profesianismul dumneaei pălește în fața acestui gest, iar numirea dumneaei la MAI alimentează ideea că polițiștii se pensionează încă din adolescență, cu pensii enorme”, a detaliat Godină.

În finalul artiolului, Marian Godină reia ideea că nu este mulțumit de salariu, spunând că este „mic”, dar tot nu încurajează protestele polițiștilor, dar și că nu se va pensiona în viitorul apropiat.