Dominic Fritz, primarul orașului Timișoara, a anunțat pe Facebook faptul că nu este spion. Edilul a răspuns acuzațiilor potrivit cărora ar fi spion al Germaniei și a comparat situația sa cu procesele de vrăjitorie din Evul Mediu.

Primarul Dominic Fritz a scris un mesaj pe rețeaua de socializare în care a vorbit despre acuzațiile de spionaj și despre procesele de vrăjitorie din Evul Mediu.

„În Evul Mediu, când o femeie era suspectată de vrăjitorie, era legată și aruncată în apă. Dacă se îneca, era considerată inocentă, Dumnezeu s-o odihnească, iar dacă reușea să rămână în viață, era dovadă că avea un pact cu diavolul și era condamnată la moarte.Cum te aperi împotriva unor acuzații că ești spion? Nu sunt spion ar fi ceva ce un spion ar spune. Din experiența mea de până acum din politică și administrație, testul pentru vrăjitorie și spionaj în secolul 21 nu e cu mult diferit cu cel de acum 700 ani. Dacă cumva supraviețuiești falsurilor și atacurilor murdare, trebuie să ai ceva în spate, serviciile, de toate felurile, Soros&BillGates, un pact cu diavolul, pentru că, se știe bine, cu muncă, adevăr și entuziasm nu ajungi departe, nu-i așa?”, scrie pe pagina de FB a primarului Fritz.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Dominic Fritz a mai spus că nu are stofă de spion și a dezvăluit că a lucrat pentru agenția de dezvoltare a Guvernului german.

„Mă gândesc că dacă guvernul german ar fi fost preocupat să ajungă la secretele geopolitice și geostrategice planetare din Primăria Timișoara, ar fi găsit o cale mai discretă decât să trimită un neamț get-beget să câștige o bătălie improbabilă pentru un mandat de primar.GIZ, agenția de dezvoltare a guvernului German la care mi-am început cariera, are peste 22.000 angajați în 120 țări și un buget anual de peste 3 miliarde de euro. Contribuie la o mai bună educație pentru 8,7 milioane de elevi în lume, a construit un sistem de asigurare medicală pentru 500 milioane de indieni, susține proiecte pentru mici agricultori în Africa sau pentru reformarea sistemelor de energie în Asia. Reabilitarea centrului istoric din Sibiu și a Pieței Unirii din Timișoara au făcut parte din proiecte implementate de GIZ (atunci GTZ) în anii înainte de aderare la UE. Sunt mândru că am lucrat cu ei”, declară primarul orașului Timișoara.

Dominic Fritz mai susține că atacurile au apărut deoarece a deranjat mai multe centre de interese prin măsurile administrative luate. „Nu e vrăjitorie. E normalitate”, a precizat Fritz.