• Nicolas Sarkozy a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare
  • Procurorii au cerut o pedeapsă de patru ani de închisoare
  • Sarkozy este primul președinte francez care ajunge în spatele gratiilor

UPDATE 15.00: Nicolas Sarkozy a fost condamnat

Cei trei inculpați din dosar, inclusiv Nicolas Sarkozy, sunt condamnați la 3 ani de închisoare, dintre care 2 sunt cu suspendare.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Fostul președinte francez Sarkozy așteaptă, luni, verdictul în procesul de corupție, conform France 24.

Procurorii cer o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru fostul șef al statului francez, în vârstă de 66 de ani.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Sarkozy, care a condus Franța între 2007 și 2012, este acuzat că a favorizat obținerea unui loc de muncă, în Monaco, pentru un judecător, în schimbul unor informații confidențiale ce făceau parte din ancheta ce viza finanțarea campaniei sale electorale.

Fostul președinte a declarat în fața instanței că „nu a comis niciodată cel mai mic act de corupție”.

Procurorii au cerut să fie închis pentru patru ani și au solicitat același verdict și pentru ceilalți inculpați din dosar: avocatul Thierry Herzog și judecătorul Gilbert Azibert.

Pedeapsa maximă prevăzută de legea penală din Franța pentru traficul de influență este de 10 ani și o amendă de un milion de euro.

Procurorii spun că Sarkozy și Herzog au încercat să-l mituiască pe judecătorul Azibert, pentru a le da informații cu privire la ancheta ce viza afaceri ilegale ce au fost făcute între Sarkozy și moștenitoarea L’Oreal Liliane Bettencourt, în timpul campaniei prezidențiale din 2007.