• Angela Merkel estimează că până la vară vom avea pașapoarte de vaccinare
  • Grecia, Spania sau Portugalia vor adoptarea rapidă a paşaportului de vaccinare
  • Oamenii vor putea să circule doar cu pașaportul de vaccinare, fără test COVID

Cum ar fi ca după atâtea restricții de călătorie să mergi în vacanță doar cu un pașaport? De vaccinare, bineînțeles. Statele care sunt dependente de turism doresc adoptarea cât mai rapidă a documentului. Doar așa ar putea salva sezonul estival.

Comisia Europeană spune că luna aceasta va veni cu o propunere pentru pașaport de vaccinare digital la nivelul Uniunii Europene. Cosmin Vasile spune că pașaportul ar aduce un plus celor vaccinați.

„Se va putea călători în baza pașaportului de vaccinare și cei care vor avea vaccinul făcut nu vor mai fi obligați să-și efectueze acel test PCR sau cel antigen. Va fi un plus pentru cei care își fac vaccinul în acest moment și va fi mult mai simplu să călătorească. Cel mai probabil nu se va ajunge la obligativitatea vaccinului, astfel că cine nu dorește să-și facă vaccinul, va putea călători în baza unui astfel de test PCR sau antigen.”, a explicat acesta.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Ce cred românii despre pașaportul de vaccinare

În rândul oamenilor părerile sunt împărțite. În timp ce unii consideră măsura ca fiind discriminatorie, alții spun că pașaportul de vaccinare înseamnă responsabilitate.

„Cred că este în regulă pentru a asigura siguranța și sănătatea cetățenilor Uniunii Europene, dar mi se pare că încalcă, într-un fel, libertatea de mișcare a persoanei.”

„Faptul că ne vaccinăm e un lucru bun, asta trebuie să facă toată populația ca să scăpăm de pandemia asta și restul sunt bonusuri pentru că putem călători în perioada asta cu vaccinul.”

„Cine vrea să-și facă, să-și facă. Dar nu ar fi corect să impună.”

„Mi se pare cumva o modalitate responsabilă de a se putea desfășura chestia asta și în același timp și să-i protejeze pe ceilalți.”, au spus românii.

Sondaj Mediafax despre pașaportul de vaccinare

Mediafax a făcut un sondaj pe site cu aproape 8.000 de respondenți. La întrebarea: Credeți că ar trebui introdus pașaportul de vaccinare pentru călătoriile externe?

  • 32% au răspuns DA
  • 56 % au răspuns NU
  • 10 % spun că nu știu sau că ar trebui să mai așteptăm pentru această decizie