• În timpul pandemiei numărul persoanelor cu probeme posturale a crescut cu peste 30%
  • Corectarea posturală se poate face la orice vârstă, spun kinetoterapeuţii
  • Ca să îţi corectezi postura durează între trei şi opt săptămâni

Ai lucrat mai mult de acasă, iar orele în şir petrecute pe scaun, la birou, şi-au pus amprenta asupra ta. Kinetoterapeuții spun că numărul persoanelor cu dureri de spate a crescut cu peste 30% în această perioadă. Dar uite şi o veste bună. Postura o poţi corecta la orice vârstă.

Cătălin Prisecariu, kinetoterapeut, îți spune cum: „O corecţie posturală se poate face între trei şi opt săptămâni. Mişcările repetititve greşite sau statul mult în aceeaşi poziţie. Acolo se pot crea deja patologii, cifoze, se pot face contracturi musculare, scolioze. Este indicat la 30 de minute să ne ridicăm de pe scaun, să facem două-trei exerciţii, să bem un pahar de apă 8.29.“

Raluca a început să aibă probleme de postură după ce a lucrat de acasă în ultima vreme. La ea, însă, situaţia s-a agravat şi au început să apară durerile, aşa că a apelat la specialişti.

Raluca Chiorean, pacient: „Au început nişte dureri în toamna anului trecut din cauză că am un loc de muncă ce presupune statul la birou, n-am ieşit atât de mult din casă în perioada de carantină, sportul s-a mai diminunat şi a început să apară dureri. S-au descoperit nişte probleme de postură. Credeai că se poate la 30 de ani să îţi corectezi postura? Da, dar nu ştiam în ce măsură.”

Ca să nu ajungi în situaţia Ralucăi, poţi să ai grijă de postura ta acasă cu ajutorul unor exerciţii simple.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1