- La Institutul Matei Balş a fost atinsă capacitatea maximă de internări
- Dr. Adrian Marinescu: La adulţi nu putem interna mai mult de 250 de pacienţi, în garda de ieri am atins acest număr
- Deși este cel mai mare spital de boli infecțioase din țară, a rămas fără paturi libere
Ai auzit că numărul de români infectaţi cu noul coronavirus creşte de la o zi la alta. Trendul ascendent al îmbolnăvirilor înseamnă automat o presiune mult mai mare pe spitalele de primă linie.
Advertisment
Medicul infecţionist Adrian Marinescu te anunţă cu ce situaţie se confruntă echipa de specialişti la Institutul Matei Balş: la adulţi ei nu pot interna mai mult de 250 de pacienţi, iar acest număr a fost deja atins.
Pentru a putea face internări noi, o parte din pacienţi sunt transferaţi spre spitale suport, precum Institutul Marius Nasta sau Spitalul Colentina. Trebuie să ştii că, în aceste condiţii, aceste unităţi medicale vor avea dificultăţi în a primi pacienţi care au şi alte patologii, precum pacienţii cronici.
Recomandări
Ce ai tu de făcut? Să respecţi cu stricteţe regulile de igienă şi de distanţare pe care le ştii deja, îţi spune medicul Marinescu.
Uite ce spune dr. Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul Matei Balş:
„În garda de ieri nu mai erau locuri, asta nu înseamnă că nu se vor mai face internări, în mod dinamic vom găsi o soluţie, la ATI deocamdată lucrurile sunt echilibrate, dar ştiţi foarte bine că situaţia se poate modifica extrem de repede, pentru că atunci când ai un număr mare de îmbolnăviri de acolo se vor selecta cazurile severe.
Noi internăm la adulţi aproximativ 250 de pacienţi, este vorba despre locuri valide care să respecte criteriile epidemiologice. Înainte aveam până în 200, erau întotdeauna nişte locuri tampon, în garda de ieri nu au mai fost aceste locuri tampon şi asta e o problemă pentru viitor. Nu au mai fost locuri valide pentru internare în garda de ieri, situaţia s-a rezolvat de dimineaţă, dar este un semnal pentru zilele care urmează.
Avem un trend clar ascendent, există un risc mare ca lucrurile să meargă mai prost de acum încolo, trebuie să punem în practică măsurile de prevenţie, trebuie să intre în rutină în următoarele zile”.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 613. Regatul Unit solicită Israelului să dea dovadă de „reținere” față de activiștii Madleen
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.202. Rusia produce mai multă muniție în trei luni decât produce NATO într-un an
- Sly Stone, legendarul muzician de funk și soul, a murit la vârsta de 82 de ani
- Cristi Chivu a semnat oficial ca antrenor al Inter Milano. Sportivul rămâne alături de echipă până în 2027
- Armata israeliană a identificat corpul lui Mohammed Sinwar, liderul militar al grupului Hamas din Gaza