• Pe 11 martie 2020 OMS declară pandemia de coronavirus
  • Pe 11 martie 2020 sunt 118.000 de cazuri la nivel modial și 4291 de oameni au murit
  • 47 de cazuri de Covid-19 în România, pe 11 martie 2020

Hai să te duc înapoi în timp. Este 11 martie 2020. Așteptai de mai bine de două săptămâni să vezi dacă va fi sau nu declarată pandemia, prima din era globalizării.

Organizația Mondială a Sănătății a ezitat în declarații, iar evaluarea de atunci a Oxford Economics arăta un cost al pandemiei de peste 1.000 de miliarde de dolari pentru economia mondială.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS: „OMS a evaluat această epidemie permanent și suntem profund îngrijorați de nivelul alarmant al răspândirii și severității, precum și de nivelurile alarmante ale inacțiunii. Prin urmare, am făcut evaluarea și Covid-19 poate fi catalogată drept pandemie.”

A fost clar că, odată cu declararea urgenței sanitare, urmau măsuri de prevenire a răspândirii bolii. Iar asta nu putea însemna decât restricții, care făceau rău economiei.


Erau mai mult de 118 mii de cazuri de Covid-19 în 114 țări ale lumii și aproape 4.300 de oameni muriseră deja din cauza coronavirusului. În România, numărul cazurilor a ajuns în martie anul trecut la 47, iar în București, 20 de oameni erau confirmați. Uite ce spuneau atunci autoritățile.

Ludovic Orban, fost premier al României: „Domnul ministru al Sănătății, se întreabă toată lumea ce înseamnă că am intrat în scenariul 2. Și aicea trebuie câteva explicații simple, ca să înțeleagă lumea că nu s-a întâmplat nimic. Decât că noi trebuie să facem niște pregătiri suplimentare, în ceea ce privește rețeaua medicală.”


Victor Costache, fost ministru al Sănătății: „Scenariul 2 este o fază de transmite sporadică în comunitate, suntem departe de ceea ce se întâmplă în Italia, Germania, Franța sau Spania.”

Hai să revenim în 11 martie 2021. La un an de la pandemie. E drept că nu am ajuns la un număr atât de mare de cazuri și de victime cum au ajuns țările din vestul Europei. Mai mult de 840 de mii de oameni s-au infectat, oficial, în România și peste 21 de mii au murit. La nivel mondial numărul
celor infectați se apropie de 118 milioane, iar cel al victimelor Covid a depășit 2,6 milioane.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1