• Alexei Navalnîi execută o condamnare de doi ani și jumătate într-o colonie penală din afara Moscovei.
  • Navalnîi: „Trebuie să recunosc că sistemul penitenciar rusesc a reușit să mă surprindă”.
  • Navalnîi: „Camerele video sunt peste tot, toată lumea este urmărită și la cea mai mică încălcare fac un raport”.

Alexei Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului care execută o condamnare de doi ani și jumătate într-o colonie penală din afara Moscovei, a mărturisit, luni, că este închis într-un „adevărat lagăr de concentrare”, potrivit france24.com.

În prezent, Rusia numără peste 600 de colonii de muncă, iar noua afirmație a liderului opoziției ruse confirmă, astfel, unele rapoarte cu privire la condițiile în care își execută pedeapsa Navalnîi.

Trebuie să recunosc că sistemul penitenciar rusesc a reușit să mă surprindă. Nu aveam nicio idee că ar putea fi amenajat un adevărat lagăr de concentrare la 100 km de Moscova”, a postat Navalnîi pe Instagram. Navalnîi a adăugat că se află în Colonia Penală Nr. 2, în orașul Pokrov din regiunea Vladimir, la nord-est de Moscova.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

„Cred că cineva de la etaj a citit Orwell din 1984 și a spus: ‘Da, mișto. Să facem asta. Educație prin dezumanizare’”

Tot luni, avocata lui Navalnîi, Olga Mihailova, a confirmat că acesta se află în această colonie, mărturisind că a putu să-l viziteze, potrivit agențiilor de presă rusești.

Camerele video sunt peste tot, toată lumea este urmărită și la cea mai mică încălcare fac un raport. Cred că cineva de la etaj a citit Orwell din 1984 și a spus: ‘Da, mișto. Să facem asta. Educație prin dezumanizare’”, a mai scris Alexei Navalnîi în mesajul pe care l-a postat pe Instagram.

În februarie, instanța europeană pentru Drepturile Omului a solicitat Moscovei să-l elibereze pe Navalnîi, un apel pe care Rusia l-a respins rapid.