• Vremea va fi rece în toată țara
  • Vor fi precipitații în cea mai mare parte a teritoriului
  • În Maramureș și în Transilvania în prima parte a zilei vor fi precipitații mixte, apoi vor predomina ninsorile

Vremea în România

Vremea va fi rece, iar ca aspect se va menține închisă și cu precipitații în cea mai mare parte a teritoriului, local însemnate cantitativ (peste 25…30 l/mp) îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, precum și la munte.

În Maramureș și în Transilvania în prima parte a zilei vor fi precipitații mixte, apoi vor predomina ninsorile, iar în zona de munte va ninge, regiuni în care se va depune strat de zăpadă mai consistent. În rest vor fi mai ales ploi, dar în cursul nopții în Moldova, local acestea se vor transforma în lapoviță și ninsori. Izolat, vor fi condiții de polei.

Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în vest și sud-vest, dar mai ales la munte, cu viteze ce vor depăși 70…90 km/h, la început în Munții Banatului, apoi și în Carpații Meridionali – la peste 1500 m altitudine, unde ninsoarea va fi viscolită.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Temperaturile maxime, sub normele perioadei, vor fi cuprinse în general între 2 și 10 grade Celsius, iar cele minime se vor situa între -3 și 5 grade Celsius.

Vremea în București

Vremea va fi închisă și se va răci. Va ploua în cea mai mare parte a intervalului, iar cantitățile de apă cumulate vor putea depăși 15 l/mp.

Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade Celsius, iar cea minimă de 3…4 grade Celsius.