• Prefectura Prahova: Nu poate fi stabilită legătura de cauzalitate între vaccinare şi cauza decesului.
  • DSP: Cei doi soți se aflau în perioada de incubație în momentul vaccinării anti-COVID-19.

„În urma analizării documentelor existente la nivelul centrului de vaccinare a unităţii sanitare în care au fost internaţi cei doi soţi care au decedat, precum şi anchetelor epidemiologice ale acestora, nu poate fi stabilită legătura de cauzalitate între vaccinare şi cauza decesului”, se arată în răspunsul transmis de DSP Ptahova la solicitarea prefectului Cristian Ionescu.

Potrivit acestuia, cei doi soţi au fost vaccinaţi în 3 martie la Spitalului Municipal Câmpina, iar în urma consultului efectuat la nivelul punctului de triaj al centrului nu au fost identificate contraindicaţii şi nu au fost înregistrate efecte secundare în timpul supravegherii postvaccinare.

Conform unui comunicat al Prefecturii Prahova, Ambulanţa a fost solicitată în 6 martie, în jurul orei 14.00, în localitatea Filipeştii de Pădure, pentru două persoane, soţ – 71 ani şi soţie – 66 ani. Pacienţii acuzau ameţeli, stare generală modificată, iar după evaluare şi tratament au fost transportaţi la UPU – SJU Ploieşti.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Ambii au fost diagnosticaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2, pneumopatie acută COVID-19 şi au fost internaţi pe secţia ATI, aceştia având o formă severă a bolii.

„În urma confirmării diagnosticelor de infecţie SARS-CoV-2, Direcţia de Sănătate Publică a efectuat ancheta epidemiologică în care este consemnat debutul simptomelor în data de 05.03.2021. Având în vedere că un caz este considerat infecţios cu două zile înaintea debutului şi încă 14 după debut, considerăm că la data vaccinării erau deja în perioada de incubaţie a bolii COVID-19, vaccinarea neinfluenţând cursul bolii la cei afectaţi”, se arată în comunicat.