• Cătălin Drulă declarat vineri seara că la metrou nu a avut loc o grevă sau un protest spontan
  • Acesta a lăsat să se înţeleagă că unii dintre participanţi nu sunt angajaţi ai metroului
  • Bucureştiul a fost vineri paralizat de greva de la metrou

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat vineri seara că la metrou nu a avut loc o grevă sau un protest spontan şi a lăsat să se înţeleagă că unii dintre participanţi nu sunt angajaţi ai metroului.

„Această acţiune a fost profund ilegală. Noi de altfel am sesizat DNA pentru ceea ce credem că sunt elementele constitutive ale mai multor infracţiuni, nu este o grevă, nu este nici măcar un protest spontan, sunt nişte cetăţeni, unii angajaţi ai metroului, unii credem că nu, care au blocat funcţionarea metroului, pur şi simplu”, a spus Cătălin Drulă, la Digi24.

Acesta a adăugat că, din informaţiile pe care le-a primit, erau şi oameni care nu erau angajaţi ai metroului, iar cei care erau angajaţi, „cel puţin o parte, dacă nu toţi, nu erau în timpul lucrului”.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
RUBLEV CÂȘTIGĂ LA MADRID
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE

„Domnul Rădoi are un pic de experienţă şi ştie că este interzisă greva, mai ales prin legea stării de alertă. (…) Practic, aseară, împreună cu un fel de galerie de fotbal au hotărât când se taie curentul pe şina de tren, coboară şi dimineaţa nu mai pot circula trenurile”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Bucureştiul a fost vineri paralizat de greva de la metrou. Peste 250.000 de călători au rămas dimineaţă fără transport, după ce sindicaliştii din Metrorex au decis să facă un protest spontan.