• România U21 – Germania U21 0-0
  • România a terminat grupa A pe locul 3, cu 5 puncte
  • În celălalt meci al grupei, Olanda a zdrobit, cu scor de tenis, Ungaria, rezultat 6-1

UPDATE

Meciul din această seară dintre reprezentativele de tineret ale României și Germaniei s-a terminat la egalitate, scor 0-0. Din păcate, deși la egalitate de puncte cu Olanda, care a terminat pe primul loc al grupei A, și cu Germania, tricolorii mici au fost eliminați de la turneul final, cu două egaluri și o victorie. În celălalt meci al grupei, Olanda s-a impus cu scorul de 6-1 în fața Ungariei.

România U21 s-a luptat de la egal la egal cu reprezentativa Germaniei. Germania a avut însă ocaziile mai importante, trimițând de două ori mingea în bară, ratând și o lovitură de pedeapsă. Acest lucru ne-a ținut cu sufletul la gură până la final. România a lovit și ea bara în prima repriză.

Echipa antrenată de Adi Mutu ne dă speranțe că, în viitor, România poate avea din nou o „generație de aur”, care să se bată de la egal la egal cu forțele Europei.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

UPDATE

Selecționerul echipei naționale de tineret, Adrian Mutu, a anunțat echipa de start cu care va începe cel de al treilea meci, cel decisiv, de la Campionatul European U 21, împotriva reprezentativei Germaniei, care începe la Budapesta, la ora 19.00.

România va începe partida cu următorul unsprezece:

Andrei Vlad (căpitan) – Ștefan Vlădoiu, Alexandru Pașcanu, Denis Ciobotariu – Denis Haruț, Răzvan Oaidă, Marco Dulca, Cătălin Itu, Darius Olaru – Adrian Petre, Alexandru Mățan.

Formație de început: 3-5-2

Germania va alinia următoarea formație:

Finn Dahmen – Josha Vagnoman, Amos Pieper, Nico Schlotterbeck, David Raum – Ridle Baku, Niklas Dorsch, Arne Maier (căpitan) – Mateo Klimowicz – Lukas Nmecha, Mergim Berisha.

Formație de început: 4-3-1-2

ȘTIREA INIȚIALĂ

România întâlnește astăzi Germania, în meciul hotărâtor pentru accesul în sferturile de finală ale Campionatului European sub 21 de ani.

După egalul cu Olanda şi victoria cu Ungaria, tricolorii sunt pe poziţia secundă a grupei A, cu 4 puncte. Dacă naționala sub 21 de ani învinge şi Germania, locul în sferturi e asigurat. În caz de egalitate sau de înfrângere, România stă la mâna Ungariei. Maghiarii nu trebuie să piardă contra Olandei.

“Toată lumea împreună, ăsta e spiritul care vă caracterizează şi care mă face să fiu mândru de voi. Şi mâine vreau, nu numai eu, ci toată ţara să fie. Credeţi-mă, aveţi totul de câştigat, nimic de pierdut. Numai de câştigat dacă daţi totul, nimic de pierdut!”, a declarat selecţionerul Adrian Mutu.

În 2019, tricolorii au pierdut în semifinalele Campionatului European sub 21 de ani, chiar contra adversarilor de astăzi.

Germania ne-a învins atunci cu 4-2. Şi selecţionata mare a pierdut, duminică, în faţa nemţilor. Tinerii fotbalişti ai lui Mutu pot răzbuna astăzi aceste rezultate nefavorabile.

Andrei Vlad, portarul naţionalei, ne poate ajuta o dată în plus, ca în victoria în faţa Ungariei.

“Da, îmi doresc să apăr cât mai bine. Sunt motivat să câştigăm, şi să fac un meci bun”, a spus portarul de la FCSB.