- Copiii au fost testaţi după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, 16 angajaţi din cele două centre au fost confirmaţi pozitivi.
- DGASPC urmează să decidă, alături de DSP, dacă aceştia vor fi sau nu internaţi la spital.
- Copiii sunt asimptomatici şi au fost separaţi de cei care nu sunt bolnavi.
Un nou focar de infecţie cu noul coronavirus a apărut în două centre de asistenţă socială ale DGASPC Iaşi.
Advertisment
„Sunt copii din aceleaşi centre unde au fost şi angajaţi confirmaţi. Sunt 21 într-un centru şi 18 într-un centru”, a spus Florin Ion, directorul DGASPC Iaşi.
Întrebat dacă aceştia au fost transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase, Florin Ion a explicat că situaţia este „evaluată împreună cu reprezentanţii DSP” şi că urmează să se ia o decizie. 16 angajaţi de la cele două centre au fost depistaţi pozitiv sâmbătă dimineaţă, în urma testării periodice, iar atunci conducerea DGASPC anunţa că minorii vor fi testaţi în cursul acestei săptămâni.
Recomandări
„Sunt copii care nu au ieşit din luna martie din centru. Ceilalţi copii, cei care nu sunt confirmaţi au fost separaţi, la unul dintre centre sunt 3 căsuţe de tip familial, s-au separat deja copiii, iar la Centrul Sfântul Neculai s-au separat pe etaje”, a explicat Florin Ion.
- Trump o alege pe Pam Bondi pentru funcția de procuror general al SUA după retragerea lui Gaetz
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1003. Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 413. CPI emite mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant
- Fostul președinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, este acuzat de plănuirea unei lovituri de stat
- Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
Partenerii noștri