• Alți trei protestatari au fost puși sub control judiciar, iar doi au primit arest la domiciliu, aceștia din urmă fiind minori
  • Inițial, oamenii legii au reținut 19 participanți la miting
  • 12 jandarmi au fost răniți, în timpul protestelor violente din noaptea de 29 spre 30 martie
  • Mai multe bănci și trei stații de autobuz au fost distruse, bagubele fiind evaluate la 32.000 de euro

Un număr de 14 protestatari au fost arestați pentru 30 de zile, după ce au participat la manifestările violente de luni, care au avut loc în București.

Inițial, procurorii au dispus reținerea a 19 protestatari, dar instanța de judecată a stabilit ca 14 dintre ei să meargă în spatele gratiilor. Alți trei au fost puși sub control judiciar, iar doi au primit arest la domiciliu, aceștia din urmă fiind minori.

Oamenii legii au făcut mai multe percheziții

Un număr de 22 de persoane care au participat la protestele violente din Piața Unirii, din București, au fost audiate sâmbătă, la Poliția Capitalei.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Polițiști din cadrul Poliției Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară, în București și în județele Giurgiu, Prahova și Ilfov și mai multe mandate de aducere, în cazul infracțiunile săvârșite în noaptea de 29 spre 30 martie, în zona Piața Unirii, în timpul protestelor față de noile restricții.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost identificate și vor fi duse la audieri 22 de persoane.

Polițiștii au găsit materiale pirotehnice în casele protestatarilor

În timpul perchezițiilor au fost găsite și ridicate mai multe probe și mijloace de probă, inclusiv materiale pirotehnice.

Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și de al Direcției Generale de Jandarmerie a municipiului București și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.