• Meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul EURO 2020 se vor defășura cu spectatori în tribune.
  • Anunțul a fost făcut de ministrul Eduard Novak.
  • Fiecare spectator va fi testat și/sau verificat în ziua meciului, chiar dacă UEFA nu impune testare individuală.

Meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se vor defășura cu spectatori în tribune, a anunțat marți, Ministerul Tineretului și Sportului, cu ocazia Zilei Internaționale a Sportului pentru Dezvoltare și Pace.

Prin aprobarea Memorandumul prezentat de Ministerul Tineretului și Sportului în cadrul ultimei ședințe de guvern, Guvernul României s-a angajat să adopte legislația necesară, astfel încât meciurile din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 organizate în 2021 pe teritoriul României să se poată desfășura cu prezența în tribune a unui număr maxim de 13.000 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea tribunelor Arenei Naționale, se precizează într-un comunicat al MTS.

Fiecare spectator va fi testat și/sau verificat în ziua meciului

Decizia Guvernului României este una justificată, pe fondul angajamentelor asumate de România, având în vedere că exista riscul excluderii din circuitul EURO, ca urmare a deciziei UEFA ca toate meciurile din cadrul turneului să se desfășoare cu spectatori, într-un regim controlat și sigur din punct de vedere al sănătății fanilor, mai precizează MTS.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

MTS mai susține că angajamentele asumate de țara noastră au presupus investiții cu impact pe termen lung, care au sprijinit puternic economia, într-o perioadă dificilă.

Structura Locală de Organizare a EURO 2020 la București și Federația Română de Fotbal au pregătit un plan de acces al spectatorilor într-o proporție de 25% din capacitatea Arenei, luând în considerare câteva aspecte importante.

Astfel, fiecare spectator va fi testat și/sau verificat în ziua meciului, chiar dacă UEFA nu impune testare individuală.

Se consideră, de asemenea, că suporterii străini care și-au păstrat biletele sunt „core fans”, adică aceștia sunt interesați doar de meciuri, nu și de turism. Există, deci, o probabilitate extrem de redusă ca aceștia să stea mai mult de 48 de ore pe teritoriul României, consideră reprezentanții MTS.

„Spectacolul sportiv rămâne o mare bucurie pentru noi toți”

În ceea ce privește îngrijorarea că acest eveniment ar putea crea un precedent pentru alte evenimente, MTS precizează că nu va fi cazul, pentru că EURO 2020 are regim special, fiind declarat eveniment ”de interes public și de importanță națională”.

În această formă și cu aceste argumente, planul de acces al publicului în proporție de 25% este deja avizat de UEFA, Institutul Național de Sănătate Publică și a întrunit consensul Comitetului Interministerial EURO 2020, la ședința din 3 martie 2021.

“Această decizie a Guvernului României vine să încununeze toate eforturile depuse până acum de țara noastră, atât din punct de vedere financiar, cât și uman și logistic. Avem șansa istorică de a fi parte a unui eveniment sportiv de anvergură și de a demonstra că ne putem onora obligațiile la cele mai înalte standarde de organizare și siguranță sanitară. Spectacolul sportiv rămâne o mare bucurie pentru noi toți, iar calitatea de organizatori este un motiv de recunoaștere a capacității noastre în acest sens, deci de mândrie națională”, a declarat Eduard Novak, Ministrul Tineretului și Sportului.